reparatiitv
Forum deschis in exclusivitate pentru electronisti si iubitori de foto. un forum informativ cu diverse subiecte . Forum deschis de Paun Nelu!
Lista Forumurilor Pe Tematici
reparatiitv | Reguli | Inregistrare | Login

POZE REPARATIITV

Nu sunteti logat.
Nou pe simpatie:
Georgiana69 din Arad
Femeie
24 ani
Arad
cauta Barbat
24 - 47 ani
reparatiitv / FOTO-VIDEO / FOTO DIGITAL Moderat de bughiudan, valybadea78
Autor
Mesaj Pagini: 1
paun_nl
Administrator

Din: alexandria
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 2718
10 Sfaturi utile pentru fotografia de iarna       
      
1. Pregateste-te pentru anotimpul rece. A face fotografie la vreme de iarna presupune ca atat echipamentul foto cat si imbracamintea trebuie sa fie corespunzatoare temperaturilor scazute. Daca in privinta echipamentului foto anumite lucruri sunt cunoscute - digitalul echipat cu HD nu functioneaza, aparatele cu elecrtonica mai veche dau rateuri la frig, diafragma de la obiectivele vechi nu se inchide la valoarea preselectata - ceea ce e mai putin luat in considerare este imbracamintea. Este bine sa adopti stilul de imbracaminte cu cat mai multe straturi subtiri in detrimentul celei groase in starturi putine. Pe linga lejeritatea in miscari, mai multe straturi subtiri formeaza intre ele straturi multiple de aer care maresc izolarea termica a imbracamintei. Corpul pierde 50% din caldura prin regiunea capului. Deci acesta trebuie protejat cu o caciula sau sapca dintr-un material care impiedica formarea transpiratiei dar are o izolatie termica buna. Pentru aceasta polartec-ul sau flis-ul sunt foarte bune.
Pantaloni din polartec, acoperiti cu suprapantaloni din goretex (membrana unisens care lasa corpul sa respire dar nu lasa vantul si umezeala sa intre), camasa de piele, si doua randuri de pulovere subtiri din polartec peste care se imbraca haina de goretex sunt cea mai buna varianta impotriva frigului. Daca stati nemiscat o perioada de timp mai lunga e necesara o haina cu puf de gasca care se imbraca pe deasupra. Incaltamintea trebuie sa fie lejera, impermeabila iar principiul multistrat se aplica si aici. Cand este foarte frig si stai mult timp la exterior e bine sa ai manusi subtiri din piele cu 5 degete pentru manevrarea aparatelor peste care se trag supramanusi cu un singur deget. Daca situatia impune si trebuie sa te deplasezi prin zapada adanca mai mult timp, parazapezile sunt necesare.

2. Cauta locatiile pentru fotografie din timp. Zapada face deplasarea in teren mult mai dificila. Cu cat e mai multa zapada cu atat vei pierde mai mult timp pentru deplasarea de la un obiectiv la altul. Pentru mers pe jos timpul de parcurs al unei distante se dubleaza sau chiar se tripleaza.

3. Nu parcurge niciodata traseele singur. Iarna orice obstacol isi dubleaza dificultatea. Un coechipier face inaintarea mai usoara, urmele se sparg cu randul, iar in caz de accident - chiar si unul banal - coechipirul e singurul care te poate ajuta.

4. Perioada de fotografiere. In timpul iernii soarele este mult mai jos pe cer astfel incat pe toata durata zilei lumina este buna, mai ales in zonele de deal si de munte. Totusi rasariturile si apusurile sunt cele mai spectaculoase momente ale zile. Zapada amplifica cromatica calda a acestor momente.

5. Stabilirea expunerii. Exponometrele care masoara lumina reflectata, adica acelea cu care sunt aparatele tind sa faca o subexpunere accentuata a filmului. Daca nu ai exponometru pentru masurarea luminii incidente atunci masoara expunerea pe figura umana, pe un element colorat al imbracamintei sau aplica regula diafragmei 16: intr-o zi cu cer senin fara nori, in soare, expunerea corecta este 1/ISO la f=16.
Daca cerul este acoperit cu o patura subtire de nori luminosi, expunerea este 1/ISO f=11; si asa mai departe. Intotdeauna faceti bracketing pe supraexpuneri.

6. Bateriile sau acumulatorii sunt repede goliti de temperaturile joase. Asigura-te ca ai la tine baterii de schimb. Nimic nu e mai neplacut ca in preajma unor subiecte pline de chiciura sa ti se termine bateriile de la camera foto. Pe cele epuizate nu le arunnca. Tine-le in buzunar un timp si vei vedea ca mai au energie suficienta pentru a le folosi mai departe.

7. Filtrele cele mai utilizate pe timpul iernnii sunt cele UV la altitudini mai mari de 1000 m. Dar din trusa nu trebuie sa lipseasca cel de polarizare si eventual un warming up de tipul 81A sau skylight. Pentru fotografia alb negru filtrele galben, portocaliu si chiar rosu pot fi folosite cu succes pentru a creste dramatismul si contrastul.

8. Condensul este unul din inamicii fotografiei pe timp de iarna. Cand intri intr-o camera incalzita nu deschide imediat trusa foto. Lasa sa traca macar o ora si apoi scoate filmul din camera foto. Pe vreme extrem de rece incearca sa eviti sa expiri direct pe camera cand faci cadratura. Altfel te trezesti ca ai camera acoperita de un strat subtire de gheata. Cand vei intra la caldura acesta se va transforma in umezeala care poate sa-ti afecteze aparatul foto

9. Timpii de expunere trebuie astfel alesi incat sa nu fie mai scurti de 1/500 pentru a nu afecta partile in miscare ale obturatorului. Aceasta se aplica la temperaturi sub -25, - 30 gr. C.

10. Lista cu lucrurile obligatorii pe care trebuie sa le iei cu tine iarna:
a. trusa de prim ajutor
b. harti
c. busola
d. telefonul mobil
e. manusi si caciula de rezerva
f. haine de rezerva
g. snur de avalansa daca te deplasezi in zona inalta
h. termosul cu ceai cald pentru o tura de o zi
i. energizante
j. ochelarii de soare
Mihai Moiceanu


_______________________________________
Reparatii tv !
tel.0729346286

pus acum 16 ani
   
paun_nl
Administrator

Din: alexandria
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 2718
Arhivarea fotografiilor digitale      
      
Arhivarea fotografiilor digitale, operatiune prin care intelegem stocarea lor pentru perioade lungi de timp, devine o necesitate a timpului prezent. Inmultirea exponentiala a aparatelor fotografice digitale accesibile ca pret, se insoteste de obtinerea unui numar foarte mare de fotografii, si care, chiar si pentru un amator, ocupa rapid spatiul liber al harddisk-ului calculatorului.

Ce-i de facut ? Unica solutie ar fi transferul imaginilor pe un alt suport.

CE NE OFERA PIATA ?

1. Un alt harddisk – contra unei sume intre 100 si 200 USD putem cumpara un harddisk nou, cu o capacitate de 60 – 80 GB sau mai mult; orice placa de baza moderna este prevazuta cu doua conectoare EIDE, pe fiecare putind fi atasate cate doua device-uri (harddisk-uri, CD-ROM, CD-RW, etc). Au avantajul ca sunt foarte rapide (la scriere/citire, la identificarea unei poze, etc). Partea neplacuta este insa ca un virus de calculator (si sunt multe in zilele noastre), poate incurca tabela de fisiere (FAT) iar informatia de pe disc poate deveni inaccesibila. Un harddisk suplimentar este solutia optima pret - performanta, dar cu acest risc (inacceptabil pentru mine) de securitate a datelor.

2. Unitatile de banda magnetica, de tipul DDT (Digital Data Tape), pot stoca o cantitate mare de date dar au doua dezavantaje majore: accesul la date se face secvential (ca pe o caseta de casetofon) adica lent, iar pretul este destul de mare.

3. Mediile magnetice amovibile: unitatile Zip si Jaz sunt neinteresante datorita capacitatii relativ mici pe unitate (sute sau mii de megabytes), comparativ cu pretul destul de mare. Pe de alta parte, un camp magnetic puternic aflat in vecinatate, poate sterge informatiile de pe aceste unitati!

4. CD-urile inscriptibile au ajuns la un pret extrem de atragator (sub 30 eurocenti pentru un CD + carcasa de plastic). Inscriptionarea unui CD este facila, iar capacitatea relativ mica (cca 700 MB) este pe deplin compensata de pretul foarte mic. CD-RW poate reprezenta o solutie de moment, dar riscul stergerii accidentale a informatiei este real in mainile unui utilizator neglijent (cum am patit si eu!). Cat rezista un CD? Depinde de tipul CD-ului si de modul de pastrare si utilizare. Opiniile sunt divergente, dar cei mai pesimisti estimeaza cel putin 10 – 15 ani pentru un CD pastrat corect (protejat de caldura si de radiatiile UV) si folosit ocazional. Pentru a putea pastra in maxima siguranta fotografiile dvs., optim ar fi sa aveti 2 arhive identice: una de uz curent, pentru a descarca imaginile, si una de rezerva, depozitata in conditii de temperatura constanta. La preturile actuale, va puteti permite. Exista cateva voci care sustin ca "arderea" CD-ului este facuta cel mai bine la viteze mici (4x).

5. DVD-urile inscriptibile reprezinta o noua stea pe firmament. Avind o capacitate considerabila (peste 4,7 GB, in functie de model), au insa un dezavantaj care tine de bolile "copilariei": lipsa unui standard comun pentru toti producatorii. Exista riscul ca, peste cativa ani, sa se ajunga la un standard total diferit de ce se "fumeaza" astazi, iar inregistrarile dvs. sa nu mai poata fi citite, si as aminti, pentru comparatie, "batalia" dintre standardele Betacam si VHS din domeniul video.

CUM PROCEDZ EU?

Dupa descarcarea pozelor din camera digitala, folosesc un program de vizualizare a imaginilor (de ex. PIE - Picture Information Extractor), care-mi permite trei lucruri esentiale (in opinia mea):

a) Rotirea imaginii cu 90 grade – deoarece foarte putine camere digitale dispun de senzor de pozitie, imaginile descarcate vor fi mai greu de vazut daca nu sunt poztionate corect. Majoritatea producatorilor de camere digitale utilizeaza cipuri CCD/CMOS al caror numar de pixeli este multiplu de 8, astfel incat chiar si unele programe ieftine/shareware/freeware (de ex. PIE sau ACDSee), rotesc imaginea .jpg fara pierderi;

b) Redenumirea automata a fisierului dupa modelul [anul][luna][ziua]-[ora][minutul][secunda]-[sutimi de sec].jpg, de ex. "021123-1122-23.jpg", date care sunt preluate din header-ul fisierul .jpg compatibil EXIF

c) Atasarea fiecarei poze de cuvinte cheie; de ex., in urma cu o saptamana, am facut cateva poze intr-o padure, cu vegetatie de toamna; cuvintele cheie ar putea fi chiar: vegetatie, padure, toamna, sau ce credeti ca ar fi mai potrivit.

Definesc un director pe harddisk, de ex.: "Toamna 2002" cu sub-directoare intitulate sugestiv, de ex.: "Lansare carte dl. XYZ", "Vernisarea expozitiei ...", etc. si trec pozele in subdirectoarele adecvate. Pentru arhivare, utilizez pozele descarcate din camera, fara nici o prelucrare, cu exceptia rotirii cu 90 grade. Fotografiile prelucrate le asez in alte subdirectoare, intitulate, de ex. "Prelucrari poze lansare carte". Cand se aduna circa 640 MB, transfer datele pe 2 CD-uri: unul pentru arhiva "de lucru" si altul pentru arhiva "de rezerva". Inscriu CD-urile cu un CD-writer la viteza de 4 x, apoi le inscriptionez cu un flow-master si le asez in casete de plastic; pentru arhiva "de rezerva" se gasesc in comert casete pentru 4 sau chiar pentru 6 CD-uri. Pentru cele "de lucru" utilizez casete normale, pentru care fac coperti si pe cotorul copertii scriu clar si mare continutul. Nu-mi place sa ravasesc un raft intreg de CD-uri ca sa gasesc pe unul anume.

COPERTI PENTRU CD-URI

Pentru a identifica dintr-o privire daca poza pe care o cautam in arhiva se afla pe acel CD, putem realiza cu ajutorul Photoshop-ului copertile pentru carcasa CD-ului.

Pentru a crea o coperta de CD (portiunea din spate), se procedeaza astfel:

1. Alegeti File > Automate > Contact Sheet II

2. Apare panelul de optiuni pentru Contact Sheet II, unde precizati:

In caseta Source Folder se alege:

a) locul in care se afla pozele pe care doriti sa le prelucrati
b) sa includa sau nu pozele din subdirectoarele folder-ului stabilit la punctul (a)
In caseta Document se opteaza pentru:
c) dimensiunea imaginii; pentru coperta din spate a unei carcase normal de groase, dimensiunea este de 13,8 * 11,8 cm, la care se adauga doua fasii de 6 mm pe fiecare latura ingusta pentru cotor;
d) se alege o rezolutie a imaginii intre 200 si 300 dpi
e) se lasa modul RGB implicit
f) se bifeaza optiunea "Flatten all layers" asa incat sa se obtina un singur strat, cu toate pozele

In caseta Thumbnails se precizeaza:

g) modalitatea de aranjare a pozelor: in ordine pe randuri (across first) sau pe coloane (down first)
h) numarul de coloane si de randuri; daca aveti multe poze puteti alege pentru coperta din spate chiar si 6 coloane si 6 randuri, imaginile avind aproape 2 * 2 cm, iar pe hartie de calitate Xerox, raman identificabile;

In caseta Use filename As Caption:

i) bifarea casetei determina afisarea sub fiecare imagine a numelui fisierului si a extensiei
j) puteti alege fontul si marimea; va recomand o marime de sub 10 puncte daca aveti sase coloane.

3. In dreapta panelului veti observa o schita a copertei. Daca totul este in regula, apasati <OK> si urmariti cum programul incarca fiecare poza, o prelucreaza, o reduce la dimensiunile necesare si o aseaza in pagina. Obtineti astfel o imagine similara cu cea de mai jos, numai buna de imprimat. Inainte de imprimare, din caseta de dialog "Printer Setup" aleg optiunea de imprimare (punctata) a marginilor documentului (cu nume variabil, in functie de modelul de imprimanta).

Ce ne facem daca avem mai multe poze?

Carcasa de grosime normala are prevazut loc pentru coperta si la capac. Pasii sunt similari cu cei descrisi mai sus, doar ca dimensiunile pentru coperta care se insera in interiorul capacului sunt de 120 * 120 mm., sau chiar coperta dubla (120 * 240 mm.) si puteti opta pana la 11 coloane * 6 randuri, adica 66 poze pe fiecare fata a hartiei.

CE OBTINEM?

Daca utilizati coperta de capac (120 *120) imprimata pe ambele fete + coperta din spate, aveti acces dintr-o privire la 108 poze perfect identificabile, nemaivorbind de pastrarea ordonata si in siguranta a muncii dvs. E mult? E putin? Dvs. hotarati...


_______________________________________
Reparatii tv !
tel.0729346286

pus acum 16 ani
   
paun_nl
Administrator

Din: alexandria
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 2718
Combinatii de culori      
    
 
Atentie! Ideile prezentate mai jos nu sunt retete, sunt doar idei.
Acest articol se adreseaza acelor fotografi care au obiceiul de a combina culori, si mai ales acelora care fotografiaza „prea color”.

În figura alaturata este prezentat cercul culorilor.


În ceea ce priveste combinatiile de doua culori, cel mai bine se potrivesc culorile plasate la distante mari sau la distante mici. În primul caz (când punem laolalta 2 culori plasate la distanta mare unul de celalalt) putem sa vorbim despre contrast (de culori). Daca ne uitam pe cercul culorilor, asta înseamna albastru cu galben, purpuriu cu verde sau rosu cu albastru verzui. Contrast se mai poate crea si între culori calde (rosu, oranj, galben) si culori reci (albastru, violet, verde). De exemplu combinatia verde-rosu este deosebit de placuta.






De obicei compozitiile cu contrast dau dinamism, tensiune imaginii, pe când cele cu armonie sugereaza liniste, calm.
Când combinam 2 culori apropiate putem sa vorbim de armonie (de culori). În aceasta categorie putem sa încadram fotografiile cu mai multe nuante ale aceleiasi culori, sau împerechieri de culori calde sau reci.


 


Culori care sunt placute separat, tind sa fie placute si în combinatii. În general rosu si albastru sunt culorile care plac cel mai mult, pe când galben si portocaliu cel mai putin. Daca se mareste stralucirea si/sau saturatia unei culori ea place si mai mult, acest lucru fiind adevarat si în cazul combinatiilor.


_______________________________________
Reparatii tv !
tel.0729346286

pus acum 16 ani
   
paun_nl
Administrator

Din: alexandria
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 2718
continuare!

_______________________________________
Reparatii tv !
tel.0729346286

pus acum 16 ani
   
paun_nl
Administrator

Din: alexandria
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 2718
Cum sa facem oamenii sa arate bine in fotografii      
    
 
Lumina: de obicei nu ne gindim prea mult la iluminare cind avem de fotografiat un subiect care este grabit sau nu coopereaza cu fotograful. Lumina folosita insa ajuta cel mai mult la redarea unei imagini de buna calitate. Daca subiectul este in aer liber, stim cu totii zicala: "cu soarele in spate". Dar asta nu ajuta prea mult pe subiect, care in mod sigur o sa inchida ochii din cauza luminii directe prea puternice. Solutia este de a ruga subiectul sa nu priveasca direct in Soare, si sa compensam umbrele aparute pe fata cu un flash. In interior, aseaza subiectul aproape de fereastra si foloseste lumina difuza de afara. Un film de sensibilitate mare, 400ISO/ASA, o sa ajute la reducerea contrastului si la obtinerea unui timp de expunere suficient de mic pentru o expunere clara.    
foto: Dinu Lazar      
Unghiul de fotografiere:alege un unghi care favorizeaza subiectul. Aparatul trebuie sa fie la nivelul ochilor subiectului, dar daca vrem sa "ascundem" niste imperfectiuni, putem sa schimbam unghiul.
Incadreaza cit mai mult subiectul: eliminind elementele neesentiale din imagine, ajuta la accentuarea subiectului. Vino aproape de subiect, incadreaza de la mijloc in sus, foloseste un tele obiectiv sau zoom tele.
Atentie la ochi: ochii sint de multe ori partea cea mai interesanta la o persoana. Un flash direct de pe aparat in mod sigur o sa rezulte in asa zisii "ochi de pisica", pete rosii pe hirtie acolo unde ochii erau de fapt albastrii. Foloseste flashul cu lumina reflectata din tavan sau dintr-un perete (de preferinta alb de culoare), si o sa obtii o lumina difuza placuta, fara contraste mari pe fata.
Terapia de grup: stringe un grup de oameni atit cit permite spatiul, fara sa se urce unul in spinarea altuia. Tine minte ca fetele sint cele mai importante si lasa picioarele unde sint. Nu uita de "uite pasarica!" si totul o sa fie bine.


_______________________________________
Reparatii tv !
tel.0729346286

pus acum 16 ani
   
paun_nl
Administrator

Din: alexandria
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 2718
Experimente fotografice       
    
 
Va prezint un experiment de scanare care a dat fotografiei originale o granulatie proprie stilului documentar. Poate fi interesant, în cazul când urmarim o nuanta veche a fotografiei. Cred ca se potriveste mai ales pentru fotografia alb-negru.      
Cliseul trebuie sa aiba un contrast foarte bun si trebuie sa ne asumam faptul ca vom pierde multe din tonurile de gri si multe din detalii. De fapt, acesta va fi "farmecul" fotografiei. În mod normal negativele se scaneaza cu scanere fabricate special pentru ele. Folosind astfel de aparate, fotografiile imprimate vor avea o rezolutie si o definitie a detaliilor foarte bune.           
Cu un scaner special pentru negative si cu o imprimanta buna, desigur si cu un calculator care sa controleze cele doua aparate, putem înlocui un întreg laborator clasic de developare a fotografiilor. Aparatele pentru scanarea fotografiilor deja imprimate pe hârtie, fotografii care au fost marite în laborator, sunt cu totul altfel construite si nu vom avea o calitate buna a imaginii, daca vom scana cu ele cliseele de pe negative.
Experimentul prezentat tocmai în asta consta: în scanarea negativului cu un scaner pentru fotografii imprimate. Negativul folosit pentru poza aceasta este un Fujicolor de 100ASA, iar aparatul este un Zenit E cu distanta focala de 58mm. Diafragma este 2, iar timpul de expunere este 30. Am folosit programul Adobe PhotoShop, iar de aici functia Preview pentru ca sa apreciez parametrii scanarii: gamma, stralucire si contrast. Cliseul fiind mic, sunt dificil de apreciat valorile optime ale parametrilor, dar acestea se pot ajusta si mai târziu. Dupa ce am gasit o valoare acceptabila a lor, am încadrat doar cliseul respectiv pentru a micsora capacitatea de memorie a calculatorului pe care o voi ocupa. Am trecut la scanare cu o rezolutie mare (1200 puncte/inch), asa încât atunci când voi mari fotografia sa nu imi scada rezolutia foarte mult. Eu am urmarit o scanare pentru web si aici aveam nevoie în final doar de o rezolutie de 75 puncte/inch si o dimensiune maxima pe lungime, sau latime de 7 inch. Am scanat în modul alb-negru (de fapt optiunea se numeste "gray-scale" - scara de gri). Se negativeaza imaginea obtinuta si abia acum, când avem o imagine "normala", putem sa ajustam din nou parametrii gamma, stralucire si contrast "dupa gust". Am taiat putin din poza în dreapta si în stânga pentru compozitia actuala, apoi am modificat dimensiunile fotografiei si rezolutia ei dupa cum am avut nevoie. Va doresc succes si va astept cu sugestii.     

Fotografia iarna - cateva sfaturi de ce si cum...      
      
Fotografia iarna are cateva caracteristici. Frigul, zapada, viscolul, umezeala, variatiile de temperatura interior/exterior, toate modifica abordarea uzuala a subiectelor si comportamentul aparaturii.
Cel mai important este sa te simti bine. Este esential sa fi confortabil cand fotografiezi. Daca esti in fata subiectului vietii tale fotografice si tu te gandesti la ciorapii uzi, la durerea de ureche, la ce bine este la caldura in cabana cu un ceai in mana... fotografia s-a dus. Este iarna si tu fotografiezi peisaje in inima muntilor, sau sporturi de iarna in plina natura. Trebuie sa te imbraci calduros. Si usor in acelasi timp. Cateva straturi de imbracaminte ajuta la mentinerea caldurii si in acelasi timp sunt mai usor de inlaturat atunci cand ti se face prea cald.
Apoi, nu trebuie uitat ca o mare parte a caldurii se pierde prin zona capului. O caciula calduroasa ajuta. Bocanci. Cel mai bine ar fi sa fie caldurosi, dar mai ales impermeabili.
Manusi. Ati incercat vreodata sa manipulati micile butoane de pe aparatele moderne cu manusi de ski? Este o problema. Cea mai buna modalitate de a rezolva aceasta problema, este sa compui imaginea fara sa pui aparatul la ochi, sa vezi fotografia mental, apoi sa scoti manusile , sa fotografiezi, si sa pui manusile la loc...
Afara este frig, iar pe cutia filmului tau scrie cinic: "a se folosi intre -15°C si +35°C"... ( nu cautati inscriptia pe cutii, nu exista...). Ideea este ca trebuie stiut cum se comporta pelicula in conditii extreme. Sunt doua mari probleme in combinatia frig-umezeala-film foto. Pelicula poate deveni casanta la temperaturi foarte joase, asa ca este bine sa fii prudent atunci cand incarci/descarci filmul din aparat. Nu folosi viteze de expunere foarte scurte (sub 1/500sec), caci perdeaua se poate misca mai lent decat timpul indicat. Ai expus filmul? Introdu-l imediat in caseta lui de plastic ca sa il protejezi de umezeala. Nu vrei ca cele mai bune imagini facute de tine in ultimii 20 de ani sa fie distruse de pete, nu-i asa?
Albul zapezii poate pacali cu destula usurinta exponemetrul aparatului de fotografiat, care este setat sa expuna pentru subiecte "gri 18%". Asta inseamna ca un exponemetru folosind ponderea centrala va transforma albul stralucitor al zapezii intr-un gri murdar. O corectie de + 0.5-2.0 diafragme este deseori necesara. In aceste cazuri, folosirea unui exponometru care masoara lumina incidenta ajuta. De asemenea este bine sa ai o idee despre cum lucreaza sistemul de masurare a luminii folosit de aparatul tau. Unele aparate folosind masurare de tip matriceal (multi spot) pot da rezultate bune chiar si in scene cu zapada. Utilizarea bracketing-ului se poate dovedi de multe ori foarte folositoare.
Flash. Cum, pe lumina asta, cand eu abia pot tine ochii deschisi, asta vrea sa foloseasca flash-ul? Mda, un flash ar ajuta la balansarea contrastului crescut in scenele cu soare si zapada. Si nu trebuie uitat ca un flash de pe un aparat compact, sau flash-urile incorporate unor SRL-uri de nivel amator nu va fi utilizabil la o distanta mai mare de 2-4 metri. (va amintiti de flash-urile din tribune in stadioanele in care au loc meciuri in nocturna...)
La inaltime mare este o idee buna sa folosesti un film cu nuante mai calde, de gen Velvia, sau un filtru "warm" (81A) care sa incalzeasca putin tonurile de albastru. Iar un filtru UV este absolut necesar chiar si cu filmele moderne.
Bateriile. Noul tau aparat cumparat cu mari sacrificii, ultimul geamat al tehnicii, marele Nikocanominex, foloseste baterii. Cu sau fara litiu, bateriile se vor consuma mult mai repede daca sunt folosite la temperaturi joase. Iar tu fotografiezi capre negre langa varful Galetusha la 6 ore de cea mai apropiata cabana unde te asteapta rucksacul tau credincios cu toate rezervele. Iar aparatul incepe sa scrisht-chhhhhhh-bzzzzzzz si gata. Asta a fost ultima suflare a bateriilor Duragiser. Sau Electrolux. Intotdeauna este bine sa ai cel putin un set de baterii de rezerva la tine. Si sa le tii la interiorul hainelor, aproape de caldura corpului. Desigur ca un aparat total mecanic ajuta la evitarea cestor probleme...
Acum ca ai fotografiat scenele superbe de iarna pe care ti le doreai atat de mult, nu uita de aparatura. Capacul obiectivului trebuie sa fie in permanenta pus pe obiectiv (mai putin cand fotografiezi, desigur...). Iar aparatul insusi ar trebui sa fie tinut la o temperatura cat mai constanta, sau la care variatiile sa fie lente. Deci, la iesirea din cabana, lasati aparatul in saculetul lui cateva minute, pana se va echilibra temperatura. La fel si la intrarea in cabana. Puneti aparatul in rucksac de afara, si lasati-l la adapost cel putin o ora. Amintiti-va cum se aburesc ochelarii pe care ii purtati atunci cand intrati in cabana. Lentilele, oglinda si alte suprafete metalice ale aparatului vor pati la fel. Si nu va fi usor sa le curatati. Apoi, afara, in timpul fotografierii, incercati sa nu respirati direct in vizor, sau pe lentile. Gheata ce se va forma nu va fi deloc usor de inlaturat... De asemenea, intretinerea periodica a aparaturii este vitala.
Altfel, succes.     

Histograma - o arma secreta      
      
Cu ocazia fotografierii unor subiecte foarte contrast, fotograful are de luat o serie de decizii: sa expuna dupa lumini? Sa expuna dupa umbre? Ce sacrifica? Care vor fi detaliile in lumini? Dar in umbre? Daca insa subectul are un contrast redus, intrebarea este: cum sa procedeze ca sa exploateze la maxim gama tonala a negativului.

Unele aparate foto digitale de nivel avansat calculeaza distributia pixelilor dintr-o imagine si afiseaza un grafic de frecventa pe 256 nivele (fiecarui pixel din imagine i se calculeaza nivelul - de la 0 = negru absolut, la 255 = alb pur). O histograma este deci un grafic ce ilustreaza modul in care sunt distributi intr-o imagine pixelii grupati dupa intensitatea de culoare. Analizind aspectul curbei, putem sa determinam amploarea detaliilor in umbre (in partea stanga), la nivelul gri-mijlociu (in mijlocul graficului) si in lumini (in partea dreapta a graficului). Histograma permite fotografului ca, dintr-o analiza simpla, sa decida daca rezultatul este multumitor sau daca trebuie sa repete fotografia cu alte valori ale indicelui de expunere (EV).

Programele avansate de prelucrare a fotografiilor dispun de analiza prin histograma a imaginilor (de ex. In Photoshop: prin alegerea meniului: Image > Adjust > Levels...) si ofera utilizatorului metode precise si fine de corectare. Identificarea zonelor celor mai luminoase, respectiv cele mai intunecoase zone dintr-o imagine este, de asemenea importanta in procesul de imprimare. Putem astfel stabili, in procesul de fotoeditare, amploarea ajustarilor, pentru a nu expanda inutil tonalitatile si la nivelul unor zone izolate, unde nu avem detalii care sa poata fi imprimate. Trebuie mentionat aici ca imprimantele nu pot printa detalii la nivele foarte inalte de alb, si nici de negru (printul cuprinde nivele de la 10 pana la 245 sau chiar mai putin, in functie de model).

CUM SE CITESTE HISTOGRAMA?

Pe axa orizontala este reprezentat nivelul de stralucire, de la 0 (negru) la 255 (alb); fiecare pixel este analizat din acest punct de vedere si i se atribuie o valoare. Se numara apoi toti pixelii cu o anumita valoare de stralucire iar numarul lor se afiseaza pe axa verticala. Cu cat se inregistreaza mai multi pixeli de un anumit nivel de stralucire, cu atat graficul va urca mai sus in dreptul acelui nivel. In fig. 1 se observa o aglumerare de pixeli la stralucrie foarte mica (negru adanc) si o alta aglomerare spre alb pur.

Fig. 1. Histograma
Ca idee generala putem sa ne dam seama imediat ca o imagine corect expusa prezinta o distributie relativ uniforma a pixelilor pe intreaga scala de stralucire, in timp ce o imagine cu contrast redus va arata aglomerari pronuntate ale pixelilor la anumite valori, simultan cu zone intinse, slab populate.

EXEMPLE DE HISTOGRAME

Aspectul histogramei depinde deci de nivelul de contrast al cadrului ales pentru fotografie ca si de modul in care alegem expunerea.

Foto 1. Fotografie cu contrast redus
Daca fotografia are contrast redus, aceasta se va traduce prin aglomerarea spre centru a graficului histogramei.

Fig. 2. Histograma foto (1)
O imagine cu contrast crescut va avea graficul in forma de "doua cocoase".

Foto 2. Fotografie cu contrast mare

Fig. 3. Histograma foto (2)
Imaginea cu contrast normal are - teoretic -, forma unei benzi negre, uniforme, dispuse in partea de jos a graficului. Desigur, noi fotografiem lumea reala si nu pe cea teoretica, dar graficul unei astfel de poze ar trebui sa tinda catre aspectul teoretic.

Foto 3. Fotografie cu contrast normal

Fig. 4. Histograma foto (3)
CORECTAREA IMAGINII

Aspectul curbei histogramei ne permite sa determinam obiectiv nivelul cel mai adanc de negru ca si albul cel mai luminos, adica punctul de alb si punctul de negru. Intervalul dintre aceste doua puncte reprezinta intervalul dinamic, tonal sau contrastul imaginii. O imagine cu contrast redus concentreaza cele doua puncte intr-un interval mic, mult mai mic decat cele permise de cele 256 de trepte. De asemenea, o imagine supraexpusa aglomereza pixelii in zona din dreapta, iar una subexpusa in zona din stanga.

Foto 4. Fotografie cu interval dinamic redus
Analiza histogramei in Photoshop arata absenta picelilor cu grad ridicat de alb, si deci o reducere marcata a intervalului dinamic.

Fig. 5. Histograma foto (4)

Corectarea acestui aspect se poate face in mai multe feluri, dar cel mai intuitiv este prin click&drag de cursorul drept (care se refera la nivelul de alb) spre stanga, pana in dreptul valorii unde incep sa apara primii pixeli din grafic.

Foto 5. Ajustarea fotografiei 4
Histograma fotografiei ajustate arata acum un interval dinamic corect.

Fig. 6. Histograma foto (5)

* Tip 1: pentru a putea vedea imediat modificarile, bifati caseta "Preview".
* Tip 2: pentru a compara imaginea modificata cu originalul, dupa ce ati ajustat nivelele la valoarea dorita, debifati si bifati, in mod repetat, caseta "Preview" iar Photoshop va afisa alternativ originalul si imaginea modificata.


_______________________________________
Reparatii tv !
tel.0729346286

pus acum 16 ani
   
paun_nl
Administrator

Din: alexandria
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 2718
JPG - cu bune si cu rele      
      
JPEG (se pronunta "gey-peg" este nu mecanism de compresie, propus de Joint Photographic Expert Group (J.P.E.G.) si care a fost destinat comprimarii imaginilor alb-negru sau color luate din realitate. Algoritmul de comprimare se bazeaza pe sensibilitatea crescuta a ochiului uman la variatiile mici de luminanta si sensibilitatea redusa la variatiile mici de culoare. In aceasta idee, algoritmul acorda mai multa atentie - deci mai multi bytes, pentru modificarile fine de luminanta si mai putina atentie pentru culoare, intrucat imaginea comprimata este destinata observarii de catre oameni, iar nu determinarilor colorimetrice.

Comprimarea JPEG este cu pierderi ("lossy compression scheme", adica o parte din informatiile detinute de imaginea initiala sunt inlaturate definitiv. Daca aveti nevoie de toate informatiile din fotografia initiala, alegeti o metoda fara pierderi (lossless), cum este TIFF; dar in aceasta situatie, fisierul va fi mult, mult mai mare.

O proprietate intersanta a algoritmului jpeg este capacitatea acestuia de a avea un grad variabil, determinabil, de comprimare. aceasta inseamna ca daca doriti obtinerea unui fisier de imagine cat mai mic, se poate alege o rata mare de comprimare, in dauna calitatii; invers, pentru a mentine calitatea la o cota ridicata, se alege un grad redus de comprimare. La prima comprimare a imaginilor, chiar si pentru un grad mediu, pierderea de calitate este minora. Asa se face ca toate aparatele fotografice digitale, pentru a realiza economie de spatiu pe cartela de memorie, prezinta posibilitatea de a comprima imaginea descarcata de CCD in imagine comprimata .jpg in diverse rapoarte (1:5 - 1:20), fara o alterare semnificativa. Daca insa fisierul .jpg este deschis, prelucrat, salvat, apoi din nou deschis, prelucrat ... de mai multe ori, pierderile de calitate devin tot mai evidente. In seria de mai jos, imaginea din stanga (foto 1) a fost obinuta in urma unei singure prelucrari, iar imaginea din dreapta (foto 2) , desi usor mai mare, este rezultatul unor prelucrari succesive de patru ori.



Foto 1
Foto 2

De ce dorim imagini comprimate? Daca vrem ca imaginile noastre sa fie afisate pe internet, acestea trebuie transmise in retea (upload) si, de acolo, vizitatorul site-ului le descarca (down-load) in navigatorul sau de internet. O prima limitare este impusa de viteza de descarcarea care se face cu o viteza mica (cativa kb pe secunda, mai mica chiar pentru utilizatorul "casnic" de internet, conectat prin modem si dial-up); un fisier foarte mare se descarca greu si pune la "munci grele" rabdarea vizitatorului. In seria de mai jos, foto 3 are aproape 63 k si se descarca printr-un modem conectat la 28,8 kbps in 21 secunde, pe cand foto 4, cu aceeasi dimensiune de pixeli, are un grad mai mare de comprimare, masoara 23 k si se descarca prin aceeasi conexiune in doar 8 secunde. Ce alegeti? Depinde de dvs.


Foto 3



Foto 4

O a doua limitare este determinata de rezolutia monitorului vizitatorului site-ului nostru. Exista multi utilizatori cu sisteme de calcul mai ieftine si care afiseaza imaginea pe monitor la o rezolutie de 800 x 600 pixeli (uneori chiar mai putin). Daca pagina web mai contine chenare, texte, etc., cei 600 pixeli pe verticala se reduc la 400 sau 300, disponibili pentru fotografia inclusa in pagina; o poza de dimensiune mai mare fi vazuta doar in parte, ceea ce ar impune derularea paginii, lucru destul de neplacut.

Cat de mult se poate comprima o imagine? Daca plecam de la un fisier imagine de 1 MB, sa zicem, putem obtine un fisier jpg de 50 K (rata de compresie 1:20), fara alterari importante ale calitatii vizibile a imaginii. O comprimare la o rata de 1:40 - 1:50 aduce fisierul-imagine la 20 - 25 K cu pierderi perceptibile / moderate. Este posibila comprimarea de pana la 1:100, imaginea obtinuta avind doar 1 K si pastreaza mai multe detalii decat ofera multe programe de manipulare a imaginilor in modul "thumbnail".

GIF contraataca

Multi sunt speriati de termenul "lossy compression" dar, in ceea ce priveste inregistrarea imaginilor, nici o imagine digitala nu se compara cu imaginea oferita de ochiul uman. Mai vechi decat JPEG, pentru unele imagini, GIF ("graphic interchange format" este superior in privinta calitatii imaginii, a ratei de comprimare sau a ambelor, dar are un pacat: acestea sunt valabile pentru imagini cu o paleta redusa de culori, deoarece, prin conventie, GIF are maximum 256 culori (codificare pe 8 biti). De exemplu, arii largi cu exact aceeasi culoare, sunt comprimate foarte eficient de algoritmul GIF. Dar, pentru o imagine fotografica, transpusa digital prin scanare sau inregistrata cu aparate fotografice digitale, adancimea de culaore este de cel putin 24 biti (16 milioane de culori), ceea ce determina o alterare severa a pozei. Imaginile optime pentru comprimare prin metoda GIF sunt cele cu linii si suprafete uniform colorate, cum sunt cele desenate cu programul Microsoft Paint. Cu cat imaginea este mai complexa iar nuantele mai multe, cu atat JPEG se descurca mai bine. GIF se descurca bine cu marginile netede, cum ar fi chenarele fotografiilor sau conturul literelor aplicate peste o imagine, pe care JPEG le reda mai difuz, datorita rotunjirilor inerente in calculele matematice pe care le efectueaza algoritmul de compresie.

Cat de puternic comprima GIF? In privinta fotografiilor, am facut urmatorul test: fotografia originala - in format TIFF - are 6,7 MB; am taiat o mica portiune din imaginea originala si aceasta a fost salvata in format GIF (foto 5), dar si in format JPEG (foto 6). Foto 5 ocupa peste 16 KB, iar foto 6 sub 6 KB.



Foto 5
Foto 6

Dar, in opinia mea, nu aceasta este principala diferenta, ci modalitatea de reprezentare a culorilor: 256 la .gif, 16 milioane pentru .jpg, fapt care se traduce printr-o redare mai buna a variatiilor fine de culoare la formatul .jpg.

Cu cine votam?

De la bun inceput, as dori sa subliniez ca nu exista o alegere definitiva. Fiecare imagine trebuie analizata si aleasa cea mai adecvata metoda de comprimare.
Pe linia de start a cursei, cele doua metode de compresie se prezinta astfel:

1. GIF comprima fara pierderi, in timp ce JPEG produce pierderi in calitate, ami ales in ceea ce priveste culorile, si mai putin informatiile de luminanata - bila alba pentru GIF;

2. Comprimarea JPEG poate fi efectuata intr-un grad variabil, ales de utilizator, in functie de destinatia imaginii, pe cand GIF are o rata fixa - bila alba pentru JPEG;

3. Codificarea GIF se face "la plecare", iar la "sosire" aceasta nu mai necesita prelucrari; JPEG in schimb, necesita decomprimare la sosire, astfel incat puterea calculatorului utilizatorului final este importanta; - o bila neagra pentru calculatoarele modeste!

4. GIF se descurca foarte bine cu marginile nete, contrast, ca de ex. un cadru in jurul unei imagini, in schimb, JPEG afiseaza aceste cadre cu un grad sesizabil de "incetosare", cu o reducere a functiei de transfer (cum ar spune specialistii);

5. JPEG pastreaza - cel putin teoretic - 16 milioane de culori, in timp ce GIF face o reducere severa (color selection sau color reduction), la cel mult 256 - uneori mai putine - culori, ceea ce, in opinia mea, este tot un proces "lossy". Ideea ca ar mai exista vizitatori pe Internet ale caror monitoare pot afisa doar 256 culori, nu mai are sustinere astazi, cand chiar si cele mai ieftine monitoare permit 16 milioane. Reducerea paletei de culori aduce multe bile negre pentru GIF.
In opinia mea, pentru imaginile fotografice, cea mai buna metoda ramane totusi JPEG.

Cum procedam?

Pentru a transpune capodoperele noastre fotografice in formatul .jpg, va trebui sa spunem programului de prelucrare cu care lucram sa salveze imaginea curenta nu in formatul implicit (de regula proprietar), ci in cel .jpg, comanda aflata de regula, in meniul File > Save as.. Alte programe necesita procedura File > Export... Trebuie sa mentionam de la bun inceput ca nivelul de compresie afisat in caseta de dialog a unui program nu corespunde cu cea afisata in caseta de dialog a altui program, adica 60% compresie la programul X nu produce un fisier identic cu 60% compresie la programul Y. Mai mult decat atat! La unele programe, procentele se refera la calitatea imaginii rezultate (procente mari inseamna fisiere mari), iar la alte programe procentele se refera la gradul de comprimare (procente mari inseamna fisiere mai mici), si aceasta deoarece standardul JPEG nu include specificatii in acest sens iar fiecare producator a procedat cum a gasit de cuviinta. Ceea ce trebuie sa faceti insa, indiferent de programul cu care lucrati, este sa salvati o copie necomprimata, in formatul proprietar al programului cu care lucrati, pentru orice eventualitate!
Pe piata exista un mare numar de programe dedicate prelucrarii imaginilor digitale. O mica parte din utilizatori folosesc Mac-uri sau Linux, iar softul dedicat este restrins; articolul de fata nu li se adreseaza. Pentru majoritatea dintre noi, cu sisteme PC-Windows, oferta este insa foarte generoasa. Din aceasta pleiada de programe am ales doua programe care, in opinia mea exceleaza: ACDSee - in topul clasamentului "Cele mai multe formate acceptate", iar Adobe Photoshop in topul clasamentului "Performanta"
Sa le luam pe rand...

1. ACDSee

Unul dintre programele cele mai folosite este ACDSee, ajuns la versiunea 4. Programul este shareware si permite utilizarea fara a plati nimic, o perioada de timp, avind insa toate functiunile activate. Dupa efectuarea tuturor prelucrarilor asupra fotografiei, se alege din meniul File submeniul Save as... Apare o fereastra in care alegem formatul fisierului (dintr-o caseta aflata in partea de jos a ferestrei de dialog), numele si calea/directorul unde va fi salvat fisierul. In coltul din dreapta jos se afla caseta de dialog "Options", prin selectarea careia apare o alta fereastra de dialog. In aceasta fereastra, cea mai importanta optiune se refera la calitatea imaginii/rata comprimarii. Ajustarea se poate face prin mutarea cursorului fie spre stanga - compresie mai mare si fisier mai mic, sau spre dreapta - compresie mai mica si imagine mai buna; se poate folosi caseta spin aflata imediat mai jos. Ajustarea unui nivel de peste 90% nu produce un fisier mai bun, doar mai mare; pe de alta parte, un nivel sub 5% produce imagini de calitate foarte slaba si care pot fi folosite doar ca "tumbnail". In partea mediana a casetei de dialog, se afla caseta "Progressive", si care se refera la modul in care se descarca imaginea in exploratorul de Internet al utilizatorului. O schita a imaginii salvate "progressive" va apare foarte rapid pe ecranul vizitatorului dar la o calitate redusa si, dupa 3 - 5 imagini intermediare in care detaliile devin tot mai fine, apare imaginea finala. In acest fel vizitatorul vede rapid - chiar daca aproximativ, imaginea de pe site. Numarul de scanari se ajusteaza din caseta spin "Smoothing". Selectarea unui numar sub 3 anuleaza viteza de afisare a schitei de imagine, iar peste 5 salvarea in modul progresiv produce o imagine usor mai mare, deci care se descarca intr-un timp ceva mai lung. Altfel imaginea va fi invizibila pana cand computerul primeste si ultimul bit al fisierului .jpg. Din punctul meu de vedere, chiar daca dureaza putin mai mult, as prefera salvarea imaginii in modul progresiv, deoarece am la ce ma uita cat timp se descarca intreaga pagina.

O proprietate foarte interesanta a programului ACDSee (versiunea 3 si mai buna) este conferita de plug-in-ul JPEG-Transform (aflat in folderul Plugins, sub numele de CX_JPEGTrans.apl) si care realizeaza rotiri si reflexii in oglinda ale fisierelor .jpg fara pierderi! Vestea rea este ca rotirea este lossless doar pentru fisierele al caror numar de pixeli pe lungime si inaltime este multiplu de 8. Vestea buna este ca marea majoritate a aparatelor fotografice digitale actuale genereaza fisiere .jpg cu dimensiuni multiplii de 8.

2. Adobe Photoshop

Existent pe piata in diverse versiuni complete (5, 5.5, 6, recent anuntat 7), limitate (5 L.E.) sau chiar reduse (rebotezat Adobe PhotoDeluxe), Adobe Photoshop permite conversia fisierului proprietar (.psd pentru Photoshop, respectiv .pdd pentru PhotoDeluxe) in fisier .jpg.
Prima modalitate de conversie este cea bine cunoscuta: din meniul File se alege Save as...; apare o fereastra de dialog in care se precizeaza calea, numele fisierului (implicit este afisat untitled-1), si formatul (implicit Photoshop .psd si pdd). De la nivelul acestei ultime optiuni se face click pe sageata in jos si se alege din lista derulanta optiunea JPEG. Se face click pe Save si apare o noua caseta de dialog referitoare la optiunile fisierului. Photoshop ofera nivele de compresie de la 0 la 12 si nu lasa loc nici unui dubiu referitor la cifrele afisate pe ecran: calitatea imaginii, gradul de compresie, nivelul de calitate. Bifarea casetei Preview determina programul sa calculeze dimensiunea fisierului .jpg dar si durata aproximativa a timpului de descarcare printr-un modem cu o viteza "domestica" (14,4 28 sau 56 kbps).

O a doua modalitate de conversie este alegerea din meniul File a submeniului Save for Web. Se deschide o fereastra care are in colutul stang - sus patru taburi: Original, Optimized, 2-Up si 4-Up; ultima - cea mai utila. Daca alegem 4_Up, partea centrala a ecranului va fi ocupata de imaginea originala si trei imagini comprimate in grade variabile; la fiecare se afiseaza dimensiunea in KB, calitatea imaginii dar si timpul estimat de descarcare printr-un modem conectat la o viteza selectabila (implicit 28 kbps). In partea dreapta a ecranului se alege modalitatea de comprimare: JPEG sau GIF; in imediata apropiere a listei derulante se afla o sageata spre dreapta - click pe sageata deschide un dialog din care merita a fi mentionat in mod special "Optimize To File Size..."

Putem introduce aici dimensiunea in KB pe care o dorim iar programul calculeaza rata necesara de compresie si salveaza fisierul la setarea aleasa. Tot in dreapta, dar mai jos, este afisata o alta fereastra de dialog, cu doua tab-uri; as mentiona tab-ul "Image Size", prin selectarea caruia putem alege o noua dimensiune in pixeli a imaginii: in valori absolute sau in procente. In acest fel, noul fisier poate fi micsorat sau marit, pentru a se incadra, in dimensiunile de pixeli impuse, de ex. de Fotomagazin. Tot aici se afla caseta "Constrain Proportions" care este implicit setata si care asigura o reducere/crestere proportionala a dimensiunilor in pixeli.


_______________________________________
Reparatii tv !
tel.0729346286

pus acum 16 ani
   
paun_nl
Administrator

Din: alexandria
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 2718
M  a  n  u  a  l      d e      f  o  t  o  g  r  a  f  i  e      
      


Introducere
Un curs de fotografie este esential oricarui iubitor de imagine ce vrea sa invete arta si tehnica exprimarii - sau macar a perceptiei iconografice - fara sa piarda prea mult timp cu repetarea unor erori, inerente oricarui inceput. In acest moment tehnica fotografica este intr-o cumpana cum nu a mai cunoscut niciodata in istoria sa de un secol si jumatate. Daca de la inceput pina acum tehnica fotografica a constituit un amalgam fantastic de inalte elemente de optica, mecanica, si apoi electronica, puse in slujba realizarii unei imagini din ce in ce mai controlabile pe film, acum asistam la, practic, decesul erei clasice - era de argint - si nasterea imaginii digitale - era de siliciu. Cu atit mai mult, in momentul in care aparatele de fotografiat incep sa incorporeze memorii, sisteme de operare, sisteme de dialog cu fotograful, acesta trebuie sa cunoasca din ce in ce mai multa optica, mecanica, electronica, sa aiba cunostinte avansate despre soft si despre programele de procesare ale imaginii, care incet incet au trecut de fapt din computer in aparatul de fotografiat. Usurinta de a folosi un aparat de fotografiat din ziua de azi poate crea falsa iluzie ca o imagine de calitate se obtine usor. Dimpotriva, vazind noile tendinte estetice si editoriale ale imaginii contemporane, putem aprecia ca o imagine buna este realizata numai de cel care poate controla unealta de captat imagini - si acest lucru se poate face numai avind cunostintele necesare pentru a face selectia utila. Cind se foloseste flash-ul, cit si cum, ce raport intre lumina naturala si cea suplimentara se foloseste, ce sistem de masurare a luminii se utilizeaza si cind, ce profunzime trebuie sa aiba subiectul si deci ce diafragma se punem, cind si cum apelam la sistemul de stabilizare al imaginii, cum se aleg zonele de masurare ale distantei din vizor, cum si de ce se memoreaza punerea la punct a claritatii, cind se folosesc aparate pe film de format mare si cind se pot folosi si aparate digitale si cu ce captor. Iata doar o parte a icebergului.
Un curs de tehnica fotografica este un curs despre penita poetului, despre dalta sculptorului, despre pantoful balerinei.
Cunoasterea perfecta a tehnicii fotografice este un atu important in creatia fotografica. Nu cred ca un alergator la cursele de masini nu stie si ultimul rulment sau ultima pala a compresorului de la masina sa, pentru a obtine tot ce se poate la un moment dat, dar mai ales pentru a fi invingator.
Este drept ca sunt multi care conduc o masina fara sa stie unde-i motorul, dar nu cred ca pe acestia ii vom vedea stropiti de sampania victoriei.
Dinu Lazar, Director     

Subiect, Compozitie, Fotografie      
      
(pentru incepatori ... si nu numai)
In realizarea unei fotografii bune, determinant este interesul sincer al fotografului fata de subiect. Acesta este primul pas in realizarea unei fotografii care sa reprezinte cu adevarat subiectul. Din pacate majoritatea fotografilor, neglijeaza acest aspect (al subiectului) punand in prim plan partea tehnica a realizarii fotografiei (aparatul, obiectivul, filtru, ultimele achiziiti in acest domeniu). Astfel se explica multitudinea de fotografii care "nu spun nimic", plictisitoare, lipsite de interes. Asadar succesul sau insuccesul fotografiei este in primul rand rezultatul atitudii fotografului fata de subiect combinata cu abordarea prin mijloace tehnice a subiectului.
Fotograful pus in fata subiectului ales trebuie sa-l inteleaga, sa intre in legatura cu el. Sa afle ceea ce e caracteristic pentru acel subiect, ce trebuie scos in evidenta, ce trebuie eliminat. Toate fotografiile vor reprezenta viziunea fotografului asupra acelui subiect. Daca acelasi subiect va fi imortalizat de doi fotografi imaginile lor vor fi diferite.
Ce privim prin vizorul aparatului fotografic? Ce proportii folosim intre latura mica si latura mare. Cum facem incadrarea? Pe lat sau pe inalt? Unde trebuie plasate obiectele?
Iata cateva intrebari la care fotograful amator trebuie sa-si raspunda inainte de a realiza o fotografie de calitate. In randurile de mai jos incercam sa dam cateva raspunsuri.
Ce privim prin vizorul aparatului fotografic? La prima privire prin vizorul aparatului observam o insiruire de subiecte plasate in cadru intr-o anumita ordine sau raspandite la intamplare. Astfel, suprafata cadrului contine o multitudine de elemente si posibile subiecte care se ofera fotografului. El trebuie sa discearna ce anume va pastra in cadru si ce va elimina. Ce este mai reprezentativ si ce nu este. Pastreaza toate detaliile, cateva sau numai unul singur care sa reprezinte subiectul. Aceasta alegere este una din cele mai importante in procesul realizarii unei fotografii.
Ce proportii folosim intre latura mica si latura mare. Cum facem incadrarea? Pe lat sau pe inalt? Proportiile intre latura mica si cea mare a fotografiei corespund formatelor standard de filme si de hartie fotografica. Sunt proportii armonioase folosite la majoritatea fotografiilor. Fotograful nu este totusi obligat sa respecte aceste standarde, alte formate putand contribui la redarea subiectului in modul in care fotograful doreste. Asadar avem un dreptunghi cadru. Acest dreptunghi il putem aseza pe latura mica sau pe cea mare. (pe orizontala sau pe verticala). Din pacate considerentul dupa care se face aceasta alegere la majoritatea fotografilor amatori este bazat pe ideea ca "pe inalt prind si varful muntelui, crucea bisericii ...etc."
Formatul pe orizontala sugereaza stabilitate (latura de jos sugereaza pamantul, cea de sus cerul, cadrul impune stabilitate - fig. 1).
Asadar pentru subiectele de tipul: peisaj in liniste, odihna, deplasare pe orizontala etc. vom alege in majoritatea cazurilor incadrarea pe orizontala.

Incadrarea pe verticala pare instabila, pare ca "se poate reasturna". In cazul unor subiecte cum ar fi: deplasare pe verticala, deplasare in adancime, tensiune, inaltime etc. este indicata incadrarea pe verticala -fig 2.




Formatul patrat de fotografie se potriveste cel mai bine la compozitii simetrice.
Unde trebuie plasate obiectele? In general tendinta la fotografilor amatori este aceea de a plasa subiectul in mijlocul cadrului. Aceasta plasare a subiectului este neindicata. Daca privim subiectul pentru cateva clipe constatam ca nu-l mai vedem decat pe el. Excesul de simetrie face ca alte detalii din fotografie sa se estompeze pana la disparitie. Asadar centrul fotografiei este considerat un punct slab al cadrului. In general subiectul se plaseaza in centrul fotografiei in compozitiile unde este nevoie de o constructie foarte echilibrata.(fig. 2)
Punctele si liniile forte ale unei fotografii sunt cele desenate in fig. 3. Aceasta impartire s-a facut impartind fiecare latura in 3 parti egale si unind punctele de pe laturile opuse.


Ele sunt pozitiile cele mai indicate pentru plasarea principalului element compozitional al fotografiei. (ex fig. 4)


Aceste modele de compozitie sunt doar principii de baza. Exista foarte multe lucrari considerate foarte reusite care nu respecta aceste modele. O fotografie construita dupa aceste principii nu va fi ratata. Indepartarea de la aceste principii poate conduce la o fotografie foarte buna sau foarte rea.
Bibliografie: Andreas Fenninger - Fotograful creator
E. Iarovici - Fotocompozitia     

Verificarea claritatii la aparatele reflex (SLR)      
      
Formarea imaginii intr-o lentila convergenta.

Spatiul din stanga lentilei se numeste spatiul-obiect, iar cel din dreapta spatiul-imagine Punctul F este focarul obiect, F’ focarul imagine, O centrul optic. Distanta p este distanta-obiect, p’ distanta imagine, f si f’ distanta focala. 1. Planul obiect, 2 centrul optic, 3 planul median, 4 planul imagine.
Imaginea data de o lentila convergenta este reala (poate fi proiectata pe un ecran), si apare rasturnata si inversata stanga-dreapta fata de subiect. Pentru reglarea claritatii imaginii proiectate pe film, se mareste sau se micsoreaza distanta p’ pana cand imaginea proiectata de lentila (obiectiv) este clara.
La aparatele foto ce folosesc placi, reglearea claritatii se face foarte simplu. In locul placii fotosensibile se pune un geam mat, fotograful regleaza claritatea (eventula utilizind si o patura) si apoi inlocuieste geamul mat cu placa fotosensibila si se realizeaza epunerea.
Aparatele foto cu vizare prin obiectiv folosesc o oglinda, un geam mat si o pentaprisma pentru formarea imaginii in vizorul aparatului, conform schemei de mai jos.

Pentru ca imaginea expusa pe film sa fie clara (identica cu imaginea vizualizata de fotograf pe geamul mat) trebuie ca d1+d2=d3. Acest lucru este realizat din constructia corpului aparatului. Daca avem in vedere ca distanta d1, si implicit d3, poate fi modificata, de exemplu prin introducerea inelelor distantiere pentru fotografia macro, egalitatea de mai sus se reduce la d2=d3-d1. Daca obiectivul are probleme de montare pe corpul aparatului atunci pot apare neclaritati pentru subiecte aflate la distante foarte mari. Daca egalitatile de mai sus nu sunt satisfacute atunci fotograful, chiar daca regleaza corect claritatea pe geamul mat, nu va obtine o imagine clara pe film.
Verificarea claritatii imaginii obtinute pe film se poate realiza astfel (cel putin pentru aparatele Zenit):
- Aparatul foto, fara film, se fixeaza pe un trepied;
- Se montraza pe aparat cel mai luminos obiectiv;
- Se regleaza claritatea pe un subiect cu contrast mare. De exemplu un text alb-negru;
- Se pune timpul de expunere la B;
- Se deschide capacul aparatului si in locul filmului se aseaza o bucata de geam mat sau de hirtie de calc.
- Se apasa declansatorul aparatului si se mentine apasat si cu ajutorul unei lupe se vizualizeaza imaginea formata pe geamul mat. Se poate folosi si o patura pentru o mai buna vizualizare a imaginii;
- Daca imagine vizualizata pe geamul mat nu este clara atunci aparatul are probleme si trebuie reglat. Acest lucru se face de obicei la un atelier specializat.
- Procedura se va repeta pentru subiecte aflate la diferite distante.
Schemele prezentate mai sus sunt teoretice. In practica suprafetele de reflexie si refractie sunt mult mai multe iar reglarea aparatului reflex din punct de vedere al claritatii este dificila. Cu toate acestea metoda de verificare functioneaza si orice fotograf isi poate verifica aparatul foto. Pentru o mai buna verificare a claritatii, cel mai bine ar fi ca in loc de geamul mat sau hirtia de calc sa se foloseasca un geam mat cu prisme de la un aparat foto defect.


_______________________________________
Reparatii tv !
tel.0729346286

pus acum 16 ani
   
paun_nl
Administrator

Din: alexandria
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 2718
Acumulatori NICHEL-METAL HYDRIDE (NiMH) pentru aparatele fotografice      
      
Introducere
Camerele fotografice digitale din zilele noastre sunt produse electronice, dotate cu blitz, procesoare puternice, memorii de stocare, motoare electrice care actioneaza mecanismul de punere la punct, zoom-ul sau diafragma, un ecran cu LCD pentru a vedea subiectul sau fotografia captata etc., toate consumatoare de energie. Utilizarea intensiva a acestor componente epuizeaza rapid bateriile de tip Volta, chiar si pe cele "heavy dutty". De o perioada de timp au fost introduse in exploatare baterii de acumulatori care furnizeaza un amperaj mai mare si au marele avantaj al reincarcarii. Desi investitia initiala in baterii si in incarcator este mai mare, pe termen lung, acestea isi dovedesc rentabilitatea. Pana in urma cu circa un deceniu, bateriile cu NiCd tronau suverane in oferta de acumulatori, dar in ultimii ani au apărut si s-au extins cu repeziciune noile baterii cu Nichel-Metal-Hidrid (NiMH).
In cele ce urmeaza ma voi ocupa in principal de cele mai moderne si larg raspandite pe piata baterii de acumulatori: cele cu NiMH, in formatul AA. Ele utilizeaza acelasi principiu ca cele cu NiCd, dar inlocuiesc electrodul negativ de nichel-cadmiu - responsabil de absorbtia hidrogenului - cu un aliaj (aloy) nichel-metal
Acestea au trei avantaje majore:
- capacitate de stocare a energiei sporita cu peste 40% comparativ cu cele cu nichel-cadmiu
- eliminarea pericolului pentru mediu reprezentat de toxicitatea cadmiului
- compatibilitatea perfecta ca forma si utilizare cu mai vechile baterii de tip NiCd.
Comparatie intre bateriile disponibile pentru aparatele digitale
Caracteristica
NiMH
NiCd
Litiu

Tensiune medie
1,25 v
1,25 V
1,5 V

Capacitate inmagazinata
Pana la 2000 mAH
Pana la 1000 mAh
> 2000 mAh

Profilul descarcarii
Aproape plat
Aproape plat
Aproape plat

Comportament la descarcare in curent mare
Foarte bine
Foarte bine
Foarte bine

Curent la temperatura ridicata
Foarte bun
Foarte bun
Excelent

Curent la temperatura scazuta (< 0 grade C)
Mult redus
Mult redus
Foarte bun, pana la – 10 grade C

Încarcarea
Incarcare rapida cu controlul supraincarcarii pe cale electronica
Incarcare fara necesitatea contolului supraincarcarii
indisponibil

Autodescarcare
1 – 2 % zilnic
1 – 2 % zilnic
Neglijabil (durata estimata de viata: cinci - zece ani)

Durata de viata
500 – 1000 cicluri
500 – 1000 cicluri
1 (unu)

Compatibilitate mecanica
Echivalente
Echivalente
Echivalente

Ecologie
Fara probleme
Necesita prelucrari speciale impuse de toxicitatea cadmiului
Fara probleme

Cost pe 1000 cicluri/element
4 USD
2 USD
1000 USD

Electrochimie
Principiul de functionare se bazeaza pe capacitatea unor aliaje metalice de a capta (formand hidrizi) si elibera hidrogen. Pentru ca procesele sa se desfasoare la temperatura mediului ambiant, cele mai adecvate aliaje au fost identificate cele cu nichel si "pamanturi rare" (lantan, zirconiu).
La incarcare, in bateriile NiMH se produc următoarele reactii:
1. la polul negativ, prin aplicarea unui potential electric, apa este descompusa:
Aloy + H20 = ALOY(H) + OH+
2. la polul pozitiv, se produce oxidarea hidroxidului de nichel:
Ni(OH)2 + OH+ = NiOOH + H2O + e-
La descarcare (in exploatare) procesele se desfasoarain sens invers, reactiile fiind reversibile.
Raportul dintre electrozii pozitiv si negativ este ajustat in asa fel incat sa protejeze bateria: la supraincarcare, electrodul pozitiv va fi primul saturat; in acest moment incepe electroliza apei si se degaja oxigen care difuzeazasi este fixat la nivelul electrodului negativ. Electrolitul din baterie este o solutie de hidroxid de potasiu. Realizarea mecanica a bateriei este aproape identica cu cea a uneia NiCd. Cutia exterioara este metalica si serveste drept pol negativ, iar electrodul axial este polul pozitiv. La una din extremităti - pe unde patrunde afara electrodul pozitiv se afla o rondela izolatoare fixata, de unii producatori, printr-o garnitura-ventil de siguranta, care se deschide in cazul in care hidrogenul sau oxigenul sunt generate in cantitate prea mare (supraincarcare marcata).
Profilul de descărcare
Principalul parametru la acumulatori este timpul de descarcare (functionare) la un anumit curent drenat de consumator. Evaluarea curenta a bateriilor este prescurtata "C" (capacity) si este rezultatul masurarii descarcarii unei baterii noi dar bine "conditionata", proaspăt si complet incarcate. Pentru bateriile NiMH, C reprezinta curentul (in mA) pentru un timp de descărcare standard este de 5 ore, adică 0,2 C. Unii producători folosesc curentul minim, iar altii curentul mediu; diferentele rezultate in determinarea C sunt de circa 10%

O baterie proaspat incarcata furnizeaza la borne, la 20°C, o tensiune de 1,4 volti. In sarcina tipica de 0,2 C - de ex 400 mA pentru una de 2000 mAh - se produce rapid o scadere a tensiunii la 1,25 V si apoi tensiunea scade incet (la 1,2 V pentru 50% C) pana la 85 % C, dupa care urmeazao scadere rapida a tensiunii la borne. Exista referenti care sustin ca si bateriile au "memorie", adica au o curba de descarcare intrucatva influentata de precedentele cicluri de incarcare si descarcare. Experimente de laborator au arata o scadere de pana la 150 mV a tensiunii la borne si au emis teoria ca aceasta este influentata de cadmiu. Înlocuirea cadmiului in celulele cu NiMH au inlăturat aceasta problema.

Temperatura din mediul ambiant influenteazasemnificativ capacitatea de descarcare a celulelor cu NiMH; astfel, intre 10 si 40°C, bateria furnizeazapeste 95% din capacitate; in schimb, la 0°C capacitatea scade la 80% si ajunge doarala 20% la - 10°C; vestea buna este ca, readuse la temperaturi pozitive, bateriile isi recapata complet capacitatea la care au fost incarcate. Acest fapt se explica prin scaderea vitezei de reactie la temperaturi joase.
Spre deosebire de elementele galvanice, bateriile NiMH pot furniza tensiuni nominale chiar si la descarcari in circuite mari consumatoare de curent; capacitatea actuala se mentine peste 85% pana la 4*C, adica peste 1,05 V la 6 A pentru elemente de 1500 mAh.

Continuarea pastrarii in sarcina dupa descarcare completa a componentei pozitive, produce o inversare a polaritatii, prin descarcarea componentei negative (prevazuta de producator cu o capacitate mult mai mare). In continuare, se produce inversarea polaritatii si la electrodul negativ, cu inversarea tensiunii furnizate de element, producerea abundenta de hidrogen, degradarea ireversibila a electrozilor si cresterea substantiala a presiunii din celula; presiunea ridicata deschide valva de etansare si se elimina astfel pericolul exploziei. Data fiind capacitatea electrodului negativ de a capta cantităti foarte mari de hidrogen, bateriile cu NiMH sunt mai "rezistente" la supradescarcare decat cele cu NiCd.
Pentru majoritatea consumatorilor care utilizeazaelemente cu NiMH, cel mai bun indicator al opririi descarcarii este atingerea la borne a tensiunii de 0,9 V care corespunde la o descarcare de 75%; pentru consumatorii care solicita peste 1 C, atingerea tensiunii de 0,9 V la borne se produce prematur, astfel incat in baterie ramane o cantitate mare de energie restanta, cu atat mai mare cu cat se solicita multiplii de C. Folosirea tensiunii de 0,9 V este dictata de prevenirea degradarii ireversibile a bateriilor NiMH. Este posibil ca unii consumatori sa-si inceteze functionarea cu mult inainte de aceasta valoare!
Majoritatea consumatorilor necesita insa baterii de celule, pentru atinge tensiunea necesara bunei functionari. Utilizarea criteriului - O,9 V * numarul de celule - ca semnal al opririi descarcarii poate duce la inversarea polaritatii si potentiala distrugere a celui mai slab element din baterie. De aceea producatorii recomanda pentru baterii de elemente folosirea formulei:
TOD= [(T50%-150mV)(n-1)]-200mV
Unde: TOD = tensiunea de oprire a descarcarii
T50% = tensiunea la 50% descarcare in circuitul respectiv
n = numarul de elemente din baterie
Încarcarea celulelor NiMH
Încarcarea corecta a bateriilor cu NiMH este esentiala pentru conservarea caracteristicilor si o utilizare indelungata. Încarcarea trebuie facuta cat mai rapid, complet, dar evitand pe cat posibil supraincarcarea. In general, elementele NiMH sunt mai sensibile la supraincarcare decat cele NiCd, asa incat utilizarea unui incarcator ieftin si mai vechi, poate produce pe termen lung, cheltuieli mai mari decat pretul unui incarcator "inteligent".
Un incarcator pentru bateriile NiMH ar trebui, in mod ideal sa indeplineasca urmatoarele conditii:
1. sa incarce bateriile in trei faze (vezi mai jos)
2. sa folosească mai multe metode de determinare a supraincarcarii (al temperaturii si al tensiunii)
3. sa dispuna de un sistem de oprire generala care sa anuleze curentul in aparat in caz de incalzire excesiva - de regula 90°C.
Evenimente legate de incarcare
Desi comportamentul la descarcare este similar cu elementele cu NiCd, celulele NiMH au un profil de incarcare foarte diferit, determinat de specificul electrochimic diferit al celor doua tipuri de baterii. Daca celulele NiCd se incarcă endotermic, celulele NiMH degaja căldura la incarcare. Exista de asemenea, diferente legate de presiunea din celule ca si de curba tensiunii la borne.
La atingerea capacitatii complete la incarcare (C = 100%), tensiunea la borne creste rapid si apoi scade lent, temperatura din element creste treptat iar presiunea creste rapid. La C>100% productia de hidrogen depaseste capacitatea de captare si inmagazinare a electrodului negativ; de asemenea, o mare parte din curentul care intra in celula este transformat in caldura. Continuarea incarcarii determina deschiderea ventilului de siguranta sau - daca acesta nu functioneaza- la distrugerea iremediabila a elementului. Pe de alta parte, capacitatea de incarcare se reduce semnificativ si proportional cu cresterea temperaturii din mediu, astfel incat incarcarea in conditii de temperatura ridicata reprezintă o problema.

Curentul de incarcare se evalueazaraportat la capacitatea bateriei si cel mai sigur este la < C/10, dar timpul necesar pentru incarcare devine intolerabil. Au fost proiectate incarcatoare rapide, care furnizeazacurent chiar la capacitate si care permit incarcarea intr-o ora! La incarcatoarele rapide insa, controlul supraincarcarii este extrem de important, avand in vedere cele expuse mai sus.
Controlul supraincarcarii prin determinarea temperaturii pare a fi cea mai buna metoda, in acest moment. Încarcatoarele moderne monitorizeazaatat temperatura cat si tensiunea. La acestea, incarcarea se face in trei etape:
a) in prima etapa se furnizeazacurent la 1 C, asigurand incarcarea a circa 90% C, după care
b) in a doua etapa curentul scade la 0,1 C, pentru a incărca intreaga capacitate a bateriei
c) in a treia etapa se asigura un curent de 0,025 C, suficient pentru a compensa autodescărcarea.
Încarcatoarele mai ieftine incarca celulele in doua etape:
a) incarcarea subunitara relativ la C - cel mai sigur 0,1 C dupa cum am mentionat, dar cu o durata de 18 - 24 ore (overnight charger), moment in care un timer reduce curentul;
b) intretinerea incarcarii cu un curent de C/40.
Încarcatoarele in trei trepte sunt mai scumpe, deoarece includ sisteme electronice mai complexe, dar protejeazacelulele la supraincarcare, astfel ca pe termen lung, sunt mai economice.
Temperatura din mediul ambiant in timpul incarcarii influenteaza semnificativ strategia de incarcare. Curentul de incarcare trebuie redus sub 0,1 C data temperatura din mediu scade sub 10°C si nu se recomanda incarcarea in medii sub 0°C, deoarece, in acest fel sunt anulate unele mecanisme de protectie la supraincarcare. Similar, peste 45°C.

Păstrarea bateriilor NiMH
Toate celulele de acumulatori se autodescarca, datorita unor scurgeri parazite de curent in interior. Întrucat reactiile electrochimice sunt dependente de temperatura, modificari relativ mici ale temperaturii din mediu induce modificari importante in curba de descarcare. In general, o crestere cu 10° a temperaturii de mediu, dubleazarata autodescarcarii. La 60°C bateria se autodescarca complet in 10 zile, in timp ce la 25°C chiar si după 30 zile mai pastreaza peste 50% din capacitate.
Recomandări de depozitare:
- stocati bateriile incarcate la cea mai redusa temperatura posibila (in frigider);
- extrageti bateriile din lăcasul consumatorului si depozitati-le separat; multi consumatori - chiar opriti - utilizeazaun curent slab, de cativa miliamperi, pentru mentinerea informatiilor din unele componente de memorie; pentru perioade lungi de timp - luni de zile - se depăseste pragul admisibil pentru descarcare, bateria isi inverseazapolaritatea, apar scurgeri de electrolit si se corodeazaatat celulele cat si aparatul consumator!
- depozitati intr-un loc curat si uscat;
- pentru a preveni autodescarcarea inutila utilizati principiul FIFO (first-in-first-aut) daca aveti mai multe seturi de acumulatori.
Celulele depozitate si repuse in utilizare isi dobandesc capacitatea nominala după prima reincarcare. Celulele depozitate necorespunzator - perioade lungi de timp sau la temperaturi ridicate, au nevoie de mai multe cicluri de incarcare-descarcare pentru a-si recapata capacitatea nominala.
Durata de viata
In acest moment, celulele cu NiMH au o durata de viata (cicluri de incarcare-descarcare) similara cu cele cu NiCd, adica de 500 - 1000 cicluri, in conditiile unei intretineri corecte. Celulele de degradeazatreptat, prin oxidarea electrodului negativ - care induce o scadere a tensiunii la borne, si oxidarea electrodului pozitiv - care induce o reducere a capacitatii. Reducerea capacitatii impune reincarcarea precoce; reducerea tensiunii la borne insa poate impiedica functionarea consumatorului.
Pentru a avea o durata maxima de viata, utilizatorul trebuie sa controleze incarcarea in ceea ce priveste: timpul si ritmul si sa evite supraincarcarea. Un mic grad de supraincarcare este util deoarece asigura incarcarea completa a bateriei dar mentinerea incarcarii la un curent mare pentru perioade lungi de timp reduc durata de exploatare a celulei.
Întrucat temperatura ridicata accelereazatoate reactiile chimice, expunerea celulelor NiMH la temperaturi inalte accelereazasi procesul de imbatranire. Încarcarea in chargere de calitate modesta determina cresterea peste limitele acceptate ale temperaturii bateriilor si scurteazaciclul de viata.
Supradescarcarea - imprejurare in care una dintre celulele bateriei isi inverseazapolaritatea - repetata de mai multe ori scurteazain mod cert durata de viata. De asemenea, mentinerea in consumatori pe perioade lungi poate duce la supradescarcare si la scurgeri de electrolit.
Masuri generale de protectie
In general bateriile NiMH se comporta foarte bine in exploatare, sunt rezistente la socuri de intensitate mica, si au o durata lunga de viata. Totusi in timpul manipularii trebuie respectate o serie de conditii:
- incarcarea este un proces exotermic si trebuie facuta in locuri racoroase; in timpul incarcarii pot apare scapari de gaze (hidrogen) foarte inflamabile si trebuie asigurata ventilatia;
- la scurtcicuitarea terminalelor, datorita curentului mare debitat, se pot produce scantei care pot aprinde gazele inflamabile sau pot produce arsuri electrice;
- electrolitul poate produce arsuri chimice;
- bateriile sunt livrate de producator in stare complet descarcata, pentru a preveni aceste accidente; inainte de utilizare trebuie incarcate; este nevoie de cateva cicluri (3 - 5) de incarcare - descarcare pentru a atinge maximum de performanta;
- nu depozitati bateriile in conditii de temperatura si umezeala ridicata;
- evitati manipularea excesiva a celulelor incarcate;
- pentru a diminua autodescarcarea, pastrati bateriile incarcate in frigider.
Elementele uzate, care se scot din folosinta:
- se vor descarca complet
- nu se incinereaza, nu se demonteazasi nici nu se inteapa
- se recomanda trimiterea la un serviciu specializat.    

Baterii, acumulatori si aparate foto digitale      
      
Din punct de vedere al consumului de energie camerele fotografice digitale consuma cantitati importante de energie electrica, iar utilizarea unor baterii de calitate proasta va transforma din fotografi in spectatori dupa numai cateva expuneri. In cele ce urmeaza vom incerca sa va dam cateva sfaturi.
Bateriile alcaline - o alegere gresita

Desi se produc anual in peste 15 miliarde de bucati, desi sunt vandute in lumea intreaga, alegerea bateriilor alcaline drept sursa de energie electrica pentru camerele digitale este o alegere proasta! Iar folosirea lor in fotografia digitala reprezinta o eroare. Indiferent de firma, de capacitate, de cat de "heavy dutty", etc., ele nu pot produce decat cateva poze, dupa care este nevoie de un alt set.

Pe de alta parte, desi pe ele este clar marcat "1,5 V", aceasta este valabil doar pentru primele minute de functionare, dupa care tensiunea scade treptat, la 1,25 V la 50% din utilizare si la 1 V la epuizarea capacitatii. Trebuie, de asemenea mentionat ca, in cazul in care consumatorul absoarbe o mare cantitate de curent, rezistenta interna a bateriei creste mult si, in consecinta tensiunea la borne se reduce semnificativ. Introducerea pe piata a asa numitelor "baterii alcaline reincarcabile" nu a reprezentat decat o incercare disperata de reanimare a unui bolnav aflat deja in coma.

Acumulatorii - desi constituie o investitie initiala mai mare, atat in celule cat si intr-un incarcator, pe termen lung se arata mult mai rentabili. Nu aveti decat sa comparati singuri:
4US$ x 4 (adica un set de acumulatori)+ 30 USD (incarcator) = 46 US$
2 US$ x 500 (minimum de reincarcari pentru un set de acumulatori) = 1.000 US$
Cat consuma un aparat digital?

Dorind sa aflu consumurile in diferite momente de functionare ale unui aparat digital, am facut masuratori asupra aparatului meu Minolta Dimage 7, pe care unii il critica pentru ca ar fi un mare consumator de energie.
Procedura testata
Consum in mA la 6 v
Putere in mW
Consum equiv la 4,8 V

Start cu LCD
850
5100
1063

Start cu EVF
640
3840
800

Start fara LCD/EVF
430
2580
538

Declansator jumatate apasat + LCD
920
5520
1150

Declansator jumatate apasat + EVF
720
4320
900

Continuous Autofocus EVF
650
3900
813

Scriere pe cartela
1
6
1

Vizualizare fotografii EVF
670
4020
838

Sleep sau off
90 microA
0
0

Incarcare blitz cu EVF
1010
6060
1263

Masuratorile au fost efectuate alimentand aparatul cu un adaptor de retea, capabil sa furnizeze 6 V la max. 2000 mA. Întrucat acumulatorii furnizeaza 4,8 V, in ultima coloana am calculat consumul in miliamperi la aceasta tensiune. Efectuarea a catorva calcule aritmetice a permis sa obtin urmatoarele consumuri raportate la subansamble.
CONSUM AL SUBANSAMBLELOR
Consum in mA la 6 v
Putere in mW
Consum equiv la 4,8 V

LCD
420
2520
525

EVF
210
1260
263

MODIFICARI SETARI APARAT
13
78
16

INCARCAREA BLITZULUI
390
2340
488

APARAT in STAND BY (EVF si LCD OFF)
430
2580
538

SCRIERE PE CARTELA
1
6
1

CITIRE si DECODIFICARE CARTELA
30
180
38

In consecinta, in timpul utilizarii curente, aparatul meu consuma 538 + 236 + 16 + 1 = 791 mA. O baterie de acumulatori de 2000 mAh ar trebui sa asigure o functionare continua de aproape 2 ore (extragind 75% din energia inmagazinata).
Ce tip de acumulatori sa aleg?

Progresele recente in tehnologie au dus la dezvoltarea acumulatorilor de tip NiMH si Li-ion (litiu-ion) de mare capacitate, care inlocuiesc cu succes si foarte economic, bateriile alcaline.

Acumulatori GP de 1800 mAh
Acumulatorii NiMH (Nichel-Metal Hydride) sunt cei mai utili in fotografia digitala. Cercetati pe WEB, intrebati in stanga si in dreapta, cititi tot ce va cade in mana, raspunsul este acelasi: NIMH. Acestea sunt proiectate pentru consumatori mari de curent, cum sunt camerele digitale, si va ofera cel mai mare numar de fotografii pentru o incarcare completa. Acest tip de acumulatori au doua mici defecte: a) nu se gasesc in toate magazinele, ca bateriile alcaline, si b) au o rata de autodescarcare zilnica de 1-2%.

Acumulatori NiCd
Acumulatorii NiCd (Nichel-Cadmiu) sunt acumulatorii pana de curand cei mai folositi. Devin din ce in ce mai rar folositi deoarece au o capacitate mai mica decat cei cu NiMH si, mai ales, cadmiul din componenta lor este foarte toxic. Acumulatorii Li-Ion (Lithium Ion) sunt folositi de anumiti producatori de camere digitale, in special Canon si Sony. Au o capacitate mai mare decat cele cu NiMH de acelasi volum si, mai ales, au o curba predictibila de descarcare (ceea ce permite dispozitivului consumator sa „prezica” timpul de functionare ramas). Rezista in exploatare cel putin dublu comparativ cu elementele NiMH de aceeasi greutate.

Acumulator dedicat Li-Ion cu incarcatorul dedicat
Acumulatorii Li-Ion, in schimb nu sunt disponibili in formatul AA si sunt mai greu de fabricat si deci mai scumpi (cca. 50 US$ pentru acumulatori si tot cam atat pentru incarcator). Indiferent de numarul de cicluri incarcare – descarcare, au o durata de viata de circa trei ani.
Ce-i cu memoria bateriilor?

Este larg raspandita opinia ca daca nu sunt complet descarcati, la acumulatori apare „efectul de memorie” care consta din diminuarea treptata a capacitatii de incarcare, asa incat celulele se epuizeaza tot mai repede. Acest efect, desi de mica amploare, este atribuit cadmiului din structura celulelor, prin urmare elementele cu NiMH sau Li-Ion nu au memorie. Elementele cu NiCd pot fi „reconditionate”, astfel incat sa dispara eventuala „memorie”. Un efect mult mai distructiv il au incarcatoarele ieftine, de tip „5 ore” sau „8 ore”, care continua sa incarce acumulatorii, chiar si peste capacitatea nominala. Unii producatori de acumulatori recomanda „conditionarea” ocazionala, dar, pentru fotografia digitala, nu se pune aceasta problema.
Care sunt mai bune: NiMH sau NiCd?
Pentru orice dispozitiv consumator, bateriile de acumulatori NiMH sunt mai bune, deoarece au o capacitate mai mare decat elementele NiCd relativ la aceleasi dimensiuni. Este adevarat ca elementele de NiMH necesita incarcatoare mai sofisticate - si mai scumpe -, dar elementele de NiCd trebuie reciclate - datorita toxicitatii ridicate a cadmiului.
Dar bateriile cu litiu?
Bateriile cu litiu si cele cu Li-Ion sunt folosite la unele camere digitale, este adevarat. Dar sunt unele diferente! Desi ambele folosesc litiul, elementele litiu-ion sunt reincarcabile, pe cand bateriile cu litiu nu sunt! Bateriile cu litiu au o mare capacitate, sunt produse in format AA si se conserva pana la zece ani! Au o foarte buna comportare la temperaturi scazute (sub 0C) dar sunt scumpe si nu sunt reincarcabile. Intr-un cuvant, sunt ideale de baterii de rezerva, in cazul in care acumulatorii dvs. NiMH s-au descarcat!
Ce capacitati au acumulatorii?
Acumulatorii sunt etalonati in miliamperi-ora (mAh), sau ce intensitate are curentul debitat intr-o ora. Ca o regula grosolana, o celula de 1600 mAh poate furniza intr-o ora un curent de 1600 mA sau in doua ore un curent de 800 mA. Cu cat celula este mai „puternica”, cu atat numarul de fotografii pe care-l veti efectua cu un set de baterii va fi mai mare.
Ce incarcator sa alegem?
Exista o mare varietate de incarcatoare. De la cele mai ieftine, la cel mai scumpe. Cu cat un incarcator are mai multe circuite de detectie a supraincarcarii, cu atat este mai scump dar mai sigur in exploatare, adica asigura un ciclu de viata mai mare pentru un set de acumulatori. Eu, cel putin, nu sunt atat de bogat ca sa-mi permit sa cumpar lucruri ieftine! Este recomandabil sa alegeti un incarcator rapid dar care are cel putin doua sisteme de detectare a momentului incarcarii maxime. Acesta va asigura o utilizare indelungata a acumulatorilor dvs. cu NiMH.

Încarcator GP pentru acumulatori NiCd si NiMH; selectarea se face dintr-un comutator

GPPB01US180-C4
Dispune de patru circuite independente de incarcare, putind incarca de la 1 la 4
acumulatori NiMH sau NiCd in format 'AA' sau 'AAA' in orice combinatie!
Poseda un circuit special de detectie a celulelor defecte. Controleaza formarea cristalelor
prin „Minus Delta V”. Are circuite de siguranta Timer si temperatura
Poseda adaptor pentru 12 V.
Încarcatoare NiCd sau NiMH?
Încarcatoarele NiMH pot incarca ambele tipuri de baterii; inversul nu este totdeauna valabil. Pentru a nu face teste asupra portofelului dvs., este mai bine sa cumparati un incarcator care are specificat in mod clar ca poate incarca ambele tipuri de acumulatori.Multe incarcatoare NiCd au fost usor modificate, si transformate dintr-un incarcator NiCd de 8 ore intr-unul NiMH de 5 ore. Nu alegeti acest incarcator! Unul ceva mai scump dar mai „inteligent” va mentine acumulatorii in perfecta stare o perioada mai lunga de timp! Conteaza formatul acumulatorilor?

Majoritatea camerelor fotografice digitale folosesc baterii in format AA. Unele utilizeaza baterii proprietare, de tip NiMH sau Li-Ion. Aceste modele sunt mai scumpe, si, in plus, au nevoie si de incarcatoare dedicate, de asemenea scumpe. Din punctul meu de vedere, acest parametru poate constitui un factor important in alegerea modelului de camera digitala. Degeaba alegem o camera digitala exotica dar care foloseste acumulatori dedicati, caci, dupa ce acestia se descarca, absenta posibilitatii de reincarcare o transforma intr-un obiect de decor – e drept, futurist, dar inutil.
In cat timp se reincarca acumulatorii?
Majoritatea utilizatorilor se intreaba in cat timp se reincarca acumulatorii. Pe de alta parte, timpul de reincarcare este un factor important in determinarea pretului incarcatoarelor. Încarcatoarele rapide (de 1 – 2 ore) folosesc circuite electronice complexe care determina starea de incarcare a acumulatorilor dvs. si deci sunt mai scumpe decat incarcatoarele „overnight” care au nevoie de o noapte intreaga pentru a-si face treaba! Pe de alta parte, deoarece camerele digitale inceteaza sa functioneze cu mult inainte ca acumulatorii utilizati sa fie complet descarcati, este posibil ca timpul mediu de reincarcare sa fie mai mic decat cel calculat dupa formula: capacitatea acumulatorilor x 1,2 / debitul in mAh al incarcatorului (1,2 reprezinta randamentul subunitar de functionare al incarcatorului)
Cand se opreste incarcarea?
Orice incarcator trebuie sa determine momentul in care acumulatorii sunt complet incarcati. Supraincarcarea reduce sever durata de viata a acumulatorilor moderni. Pentru a nu supraincarca acumulatorii, incarcatoarele actuale folosesc microprocesoare de control. Evitati incarcatoarele „rapide” de 5 sau 8 ore, care furnizeaza aceeasi cantitate de energie, indiferent de starea acumulatorilor pusi la incarcat. Acestea sunt controlate de un releu de timp care, dupa 5 (8) ore, intrerupe incarcarea. Imaginati-va ce pacoste ar fi un chelner care ar goli in paharul din fata dvs. o sticla intreaga de bere, indiferent de cata bere se mai afla in pahar! Nici nu va ganditi la cele „overnight” care se bazeaza pe dvs. ca sa-l scoateti din priza pentru a opri incarcarea!

Cele mai perfectionate incarcatoare monitorizeaza fiecare element separat si opresc incarcarea exact atunci cand trebuie. Adaptorul pentru autoturism permite incarcarea acumulatorilor de la priza de bricheta a autoturismului dumneavoastra. Este util pentru fotoreporteri, dar, pentru noi, ceilalti, rareori se impune!

Adaptor pentru priza de bricheta auto
Unele incarcatoare sunt prevazute cu functia de „conditionare” care consta dintr-un circuit de descarcare completa a acumulatorilor, deoarece camerele actuale, cu nevoile lor enorme de energie, refuza sa functioneze cu mult inainte de epuizarea energiei din celule. Conditionarea acumulatorilor NiMH este utila doar imediat dupa cumparare, pentru „formatarea” lor la capacitatea maxima.
Cum sa prelungesc durata de functionare a acumulatorilor?
Pentru a va intalni cat mai rar cu semnul de mai jos, iata zece ponturi de a prelungi durata de viata a acumulatorilor dvs.
1. Acumulatorii nou achizitionati, trebuie incarcati complet si descarcati de cateva ori, pentru a ajunge la capacitatea nominala.
2. In timpul fotografierii, opriti sau folositi la minim cel mai mare consumator de energie – afisajul LCD.
3. Pe timpul friguros, tineti acumulatorii intr-un buzunar interior; amplasati celulele in camera in momentul fotografierii, in caz contrar acumulatori inghetati = poze putine.
4. Pentru a pastra cat mai mult timp starea de incarcare a acumulatorilor, cea mai buna metoda este de a-i plasa intr-un frigider; cand aveti nevoie de ei, trebuie totusi lasati sa atinga circa 20C. Daca nu folositi camera pentru o perioada mai lunga de timp, scoateti bateriile din camera si asezati-le intr-un loc cat mai rece (frigider). La temperatura camerei, acumulatorii se autodescarca 1 – 2 % pe zi; in schimb, la frigider cele complet incarcate pierd mai putin de 20% dupa o luna! Înainte de a le amplasa in frigider, ambalati-le intr-o punga etansa de plastic.

Ambalarea acumulatorilor pentru pastrare la frigider
5. Evitati sa folositi autofocusul continuu.
6. Din cand in cand, curatati contactele dintre acumulatori si aparatul digital sau incarcator; uneori acestea se oxideaza si induc rezistente inutile.
7. Pentru a evita situatiile penibile, puneti in geanta fotografica inca 1 – 2 seturi de acumulatori complet incarcate.
8. Pentru operatiile de revedere, stergere sau descarcare a pozelor din camera digitala, utilizati un adaptor de priza.
9. Chiar si la o utilizare intensiva, 500 – 1.000 cicluri de incarcare - descarcare inseamna cel putin doi ani fara griji dar cu economii substantiale. Catre sfarsitul perioadei de viata a veteranul dvs. set de acumulatori, veti obtine tot mai putine poze pe un ciclu de incarcare. Este timpul sa va ganditi la achizitia unui nou set de celule.
10. Niciodata - dar niciodata - nu amestecati acumulatori mai noi cu cei mai vechi; acumulatorul cel mai slab dintr-un set se va degrada intr-un ritm accelerat.
Pastrarea bateriilor
Avand permanent in geanta dvs. unul - doua seturi de acumulatori complet incarcati, nu va mai ramane decat o singura grija - subiectele de fotografiat. Plasati setul in pungute de plastic intr-un buzunar al gentii. Oricat de sigur se inchide buzunarul, aveti grija sa nu amestecati acumulatorii din seturi.
 
Geanta PROfoto, cu buzunare interior si exterior
Putem folosi acumulatori externi?
Utilizarea acumulatorilor externi asigura o autonomie exceptionala. Fotograful o ataseaza la centura si bateria de acumulatori furnizeaza curent aparatului printr-un cablu racordat la borna DC-in a camerei dvs. Exista insa si dezavantaje: acumulatorul extern este greu, iar cablul de racordare la aparat, ne incomodeaza uneori in cele mai delicate momente.

Acumulator sigilat cu plumb si acid sulfuric
Microlyte, 6 V, 4,5 Ah (cintareste 855 g).
Olympus realizeaza un acumulator de mare capacitate care se ataseaza la baza aparatelor din seria E-10 si E-20, evitand astfel cablurile.

Aparat digital Olympus E-20 cu acumulator de mare capacitate
Ce facem cu acumulatorii epuizati?
Acumulatorii NiCd reprezinta un pericol pentru mediu, datorita toxicitatii marcate a cadmiului. In tarile civilizate, acumulatorii trebuie dusi inapoi la vanzator spre a fi reciclati. Acumulatorii NiMH nu sunt nocivi pentru mediu deci aceasta problema nu se pune    

Cum poate un peisaj sa devina o fotografie deosebita?      
      
Cateva sugestii
1. Culoarea. Prezenta culorilor este probabil cel mai bun indiciu ca potentialul pentru fotografiere este foarte bun. Rosul este culoarea cea mai placuta ochiului uman. Daca reusesti sa gasesti aceasta culoare, sau o nuanta  in natura, chiar si in pete de mici dimensiuni, aranjeaza-ti trepiedul si pregateste aparatul de fotografiat. Daca mai acorzi si ceva atentie plasarii acestor pete colorate in imagine, reusita fotografiei este foarte posibila.
 
2. Norii. Aproape nimic nu ma entuziasmeaza mai mult in fotografierea unui peisaj decat prezenta unor nori cu forme deosebite. Cel mai bine se prezinta formatiunile noroase de deasupra orizontului, din apropierea zonei din peisaj vizate. La apus sau  rasarit, aceste formatiuni pot capata culori absolut extraordinare. Formatiunile noroase pot crea un centru de interes dinamic si  complementar care poate conferi forta centrului de interes din fotografie. Norii pot fi foarte folositori atunci cand fotografiezi in orele "negre" ale zilei, adica in jurul amiezii. Ei pot fi pusi la treaba sa difuzeze lumina destul de aspra in acest moment al zilei, sau pot fi utilizati la intarirea ideii din fotografie.
 
3. Calmul. Pentru fotograful de peisaj, o atmosfera calma, lipsita de vant, poate ajuta uneori foarte mult. Vantul afecteaza florile, frunzele, copacii, iarba, lacurile si bazinele cu apa. Daca te gandesti sa combini un film de rezolutie mare, cateva filtre, o diafragma mica pentru a beneficia de hyperfocala si o lumina placuta de apus, care crezi ca iti va fi timpul de expunere? De cele mai multe ori, raspunsul va fi 1/10-1/15. Fotografiezi "din mana" peisajul pe care nu vei mai ajunge sa il revezi prea curand? Probabil ca este mai prudent sa folosesti un trepied si, de preferinta, unul bun. Apoi iti tii rasuflarea si te rogi ca "mama Natura" sa faca la fel. Si apesi pe declansator in momentul in care vantul pare sa se odihneasca pentru o clipita...
 
4. Vremea. De cate ori am auzit ca "azi nu fac poze pentru ca ploua..."? Vremea rea poate fi vreme foarte buna pentru fotografiat. Ceata, pacla, ninsoarea, ploaia pot conferi unor peisaje cotidiene o putere si un impact nebanuit.
 
5. Pozitia geografica. De cate ori este posibil, incearca sa te plazezi fie la nord, fie (mai ales) la sud de peisajul pe care doresti sa il fotografiezi. De ce? Pentru ca asa vei beneficia de lumina laterala. La ce este buna lumina laterala? Mai intai aceasta lumina accentuaza relieful si texturile, formele si umbrele. In plus, lumina laterala permite si folosirea optima a unui filtru polarizant.
 
6. Primul plan. Cele mai bune peisaje sunt, de obicei, cele care au un prim plan puternic. Copaci, tufe, pietre, smocuri de iarba sau de muschi, dune de nisip, flori, aproape orice poate fi folosit pentru producerea unei adancimi deosebite in imagine. Un astfel de amanunt poate da o iluzie de tridimensionalitate foarte importanta pentru impactul imaginii.

7. Reflexiile. Apele linistite ofera ocazii perfecte pentru realizarea de fotografii in oglinda. Acest efect poate fi folosit pentru a dubla frumusetea unui peisaj. Dar daca doresti sa faci astfel de imagini, trebuie sa fi pregatit sa te uzi la picioare.
 
Aceste sugestii sunt... doar sugestii, dar care ar putea ajuta la imbunatatirea imaginilor. Succes.     

Despre alegerea titlului fotografiei      
      
Alegerea titlului unei fotografii este mai degraba o problema filosofica decat una concreta, care s-ar putea descrie printr-o reteta. Diferiti artisti vad problema in mod diferit, eu va voi prezenta niste pareri de-ai cunoscutilor mei. Pornind de la ideea ca fotografia este o arta vizuala, ea spune ce are de spus prin imagine (continut, compozitie, forma, lumina) si nu prin cuvinte, acestea din urma fiind elementele literaturii. De obicei cand o fotografie este apreciata, sunt luate in considerare doar elementele vizuale din imagine, de cele mai multe ori chiar fara cunoasterea titlului. Cei care cunosc metodele de jurizare la diferitele saloane sau concursuri, stiu ca juriul voteaza fara a cunoaste titlul lucrarilor.

[octombrie]
Desigur, exista si exceptii, dar sunt foarte rare. Mentorul meu, Tamas Andras este de parere ca in aceste cazuri titlul fotografiei are doar functia de a separa o fotografie de celelalte, rolul de a ajuta fotograful la tinerea evidentei fotografiilor sale si la urmarirea rezultatelor diferitelor saloane. Aceasta teorie este sustinuta si de alti fotografi, putandu-se intalni titluri de genul: „Nud 23“, „Peisaj XXI“, „Helena 5“ etc. Sunt cazuri cand o fotografie apeleaza la imaginatia privitorului, fotograful creand o imagine care pentru diferiti privitori provoaca diferite sentimente, in functie de personalitatea si gandirea lor. In asemenea cazuri delimitarea fanteziei si imaginatiei lor printr-un titlu concret si neinterpretabil ar fi un pacat. Oare, trebuie sa dam fiecarei fotografii un titlu? Oare este motivat gestul de a nu da fotografiilor titlu?

[plug de lemn]
Iarna am avut o expozitie cu inca doi colegi, Tamas Andras si Horvath Sandor. Sanyi bacsi s-a chinuit foarte mult cu alegerea titlurilor, uneori a dat 2 sau 3 titluri contradictorii unei singure fotografii, a incercat sa atribuie semnificatii filosofice unor imagini a caror tema a fost doar frumosul. Andras si cu mine n-am dat titluri. La vernisaj am primit o critica din partea doamnei Beatrice Budea, profesoara de istoria artei. Ea a subliniat importanta titlurilor, faptul ca un titlu bun poate ridica foarte mult valoarea unei fotografii. Balint Zsigmond, presedintele fotoclubului nostru are si el aceeasi parere. El spune ca fiecare fotografie are nevoie de un titlu, si pe deasupra de un titlu care completeaza datele vizuale transmise de imagine. De exemplu daca dam unei fotografii pe care se vede un apus de soare titlul de “Apus de soare”, aceasta nu constituie o informatie in plus pentru privitor. Accentuand acest lucru, se poate spune ca repetarea in titlu a celor vazute pe imagine poate fi deranjator. Am prezentat cateva idei si pareri in legatura cu titluri de fotografii. Fiecare dintre Dumneavoastra poate sa-si traga concluzia singur.
[ratusca]
Concluzia la care am ajuns eu este ca titlul poate ridica valoarea unei lucrari, daca o completeaza prin informatia transmisa. In cazul trimiterilor la saloane un titlu este necesar pentru identificarea fotografiei. In alte cazuri insa (de exemplu expozitie personala, album, diverse forme de prezentare) daca nu pot sa-i dau fotografiei un titlu bun, mai bine nu-i dau nici una. In orice caz evit titlurile de genul “Nud”, “Peisaj”, “Portret”, etc. si pe cele care n-au nici o legatura cu imaginea, nu dau ca titlu unor fotografii de natura cuvinte cu inteles filosofic sau cu mare incarcatura spirituala. Daca nu gasesc ceva mai bun, dau numele locului unde a fost facuta poza sau numele speciei care apare pe imagine.     

Folosirea flash-ului ca lumina de umplere      
      
Flashul ne da posibilitatea ca pe linga iluminarea in conditii de lumina slaba, sa il folosim ca o lumina suplimentara in timpul zilei. De multe ori avem ocazia sa fotografiem subiecte in contre-jour [contra lumina, cu soarele in spate], si in majoritatea cazurilor subiectele apar pe film prea intunecate ca sa putem obtine detalii in subiect.

O metoda folosita deobicei pentru a "lumina" subiectul in aceste cazuri, este supraexpunerea, sau expunerea pentru portiunile din umbra, ceea ce inevitabil duce la o supraexpunere in fundal, unde lumina este cu cel putin 1-2 trepte de expunere mai mare. Flashul poate sa elimine aceasta supraexpunere, rezultand o imagine balansata atit in fundal cat si in subiect.

Principiul de baza care trebuie inteles este ca expunerea cu flash pentru compensare este de fapt o dubla expunere simultana. O expunere este corecta pentru lumina ambienta, a doua expunere fiind data de lumina flashului. Daca expunerea pentru ambient este data de relatia viteza de obturare + diafragma, expunerea data de flash este controlata de puterea flashului, durata luminii data de flash, daca este cu autoexpunere ori manual, si in final de distanta fata de subiect ori de deschiderea de diafragma folosita. Viteza de obturare nu are influenta asupra acestui mod de iluminare, atita timp cit este cea indicata pentru sincronizarea cu flashul.

Atentie trebuie acordata mai ales in natura, deoarece puterea declarata a flashului este mult mai mica decit intr-un studio ori un spatiu inchis. Numerele directoare [puterea] ale flashului sunt mai mult indicatoare specifice date de fabricanti, si nu exista o standardizare in acest sens. Pe linga acest aspect, majoritatea flashurilor destinate amatorilor sunt supralicitate la capitolul putere, in mod obisnuit, numarul ghid asociat fiind cu cel putin 1/2-1 trepte de expunere supraapreciat.
In spatiu deschis, neexistind obiecte care sa reflecte lumina flashului inspre subiect, puterea acestuia trebuie mai departe reconsiderata negativ. O formula matematica nu exista, si de aceea fiecare utilizator trebuie sa testeze flashul din dotare in aceste conditii.

Multe dintre aparatele moderne si flashurile avansate au posibilitati de calcul automat a luminii de umplere data de flash, dar pentru a avea control deplin asupra imaginii finale, o combinatie de flash TTL [masurare a luminii data de flash direct de pe suprafata filmului] si un aparat cu masurare interioara, vor da imagini optime.

Iata un exemplu numeric de folosire a luminii de umplere cu flash [expunere manuala]:

1. determina expunerea pentru lumina ambienta: presupunem ca ne gasim in aer liber, soare, peisaj, cu un subiect asezat cu spatele la soare. Lumina ambienta de da o expunere corecta de 1/250 la F16.
2. determina cata lumina este necesara pentru a obtine un balans de iluminare intre fata subiectului si fundal: o lumina prea puternica de flash va da o supraexpunere a subiectului fata de fundal si o imagine artificiala; o lumina prea slaba de umplere, nu va fi suficienta pentru a obtine detalii in figura.
3. viteza de declansare a obturatorului trebuie sa fie egala sau mai mica decit cea de sincronizare a flashului [in acest caz X=1/250, ori X=1/60, etc.].
4. calculul pentru lumina de flash: presupunand ca subiectul se afla la o distanta de 2m, folosind nr. ghid al flashului [NG=32 de ex.] si diafragma necesara pentru fundal [F16], rezulta ca distanta de 2m este optima pentru o iluminare corecta a subiectului cu lumina de flash. Dar, nu uitati de faptul ca NG este mai mic in spatiu liber! Aici, cum spuneam mai sus, nu exista o formula de calcul, dar se poate pleca in testari de la o compensare de +1, +2 diafragme.
5. compensind aceasta scadere de randament a luminii de flash, rezulta ca diafragma necesara pentru a obtine o expunere normala pe subiect creste la F8-F11. Daca nu dorim sa supraexpunem fundalul, va trebui sa corectam corespunzator viteza de obturare, in acest caz la 1/1000. Dar in acest caz, flashul nu se va mai sincroniza corect cu aparatul! Ce facem???
6. o solutie ar fi sa montam flashul mai aproape de subiect pentru a mentine expunerea corecta pentru fundal si viteza de sincronizare pentru flash, ceea ce presupune un mod de conectie la aparat pentru sincronizare. Greu de realizat in natura si fara dispozitive ori cablu suplimentar si probabil un suport separat pentru flash.
7. solutia cea mai simpla este insa sa nu facem modificari de acest gen: o lumina de flash corecta pe subiect, la randamentul maxim posibil, va rezulta intr-o imagine totusi artificiala, lumina de flash fiind prea evidenta in spatiul ambient. De obicei se prefera ca subiectul sa fie subexpus cu 1/2-1 trepte de expunere fata de fundal, deci pentru ca fundalul si lumina de flash sa fie balansate, ajustam expunerea la 1/250 si F11. Aceasta combinatie va rezulta intr-o subexpunere de <1 diafragma pentru lumina de flash, si o supraexpunere de 1 diafragma pentru fundal, ceea ce se poate mari pe hirtie fara a da mari probleme. Daca se doreste o expunere mai exacta, se poate jongla cuplul viteza - diafragma ori distanta flash - subiect.

In final, aceasta tehnica de expunere va da imagini mult mai detaliate in umbre decat s-ar putea obtine folosind supraexpunerea ori diversele automatisme de expunere. Cu putina experimentare, fiecare poate sa o foloseasca odata stiind randamentul flashului din dotare in spatiu deschis.


_______________________________________
Reparatii tv !
tel.0729346286

pus acum 16 ani
   
paun_nl
Administrator

Din: alexandria
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 2718
Histograma      
      
Introducere
Histograma este un grafic ce indică numarul de pixeli corespunzători unui canal de culoare. În funcţie de tipul imaginii (respectiv spaţiul de culori - RGB, HSV, LaB etc.) se pot afişa graficele corespunzătoare fiecărui canal al unei imagini. Pentru o imagine pe 8 biţi, histograma va afişa pe numărul de pixeli pentru fiecare valoare de culoare posibilă (256 valori).


Utilitatea histogramei este cel mai evidentă în prelucrarea imaginilor (sau filmului) care sunt digitizate după peliculă sau sunt capturate direct in format digital. Fiecare metodă de a transforma o imagine reală în una digitală are neajunsurile ei, de aici apărând necesitatea unei caracterizări mai precise decât observarea cu ochiul liber (care implică şi un anumit talent). Evaluând o imagine cu ajutorul histogramei permite o apreciere rapidă a paşilor necesari pentru a imbunătăţii calitatea imaginii, adică la o corecţie a culorilor de calitate.
Pentru cei veniţi din lumea fotografiei tradiţionale, se poate spune că histograma permite corectarea problemelor de expunere. În lumea digitală ajustarea expunerii este de cele mai multe ori automată (putând fi eventul modificaţi parametrii de gain), iar în cazul imaginilor randate este practic inexistentă. În special în ultimul caz sunt necesare multe imagini de test pentru a reuşi o potrivire a luminilor care să cuprindă întregul spectru.
În principiu, aceeaşi corecţie a unei imagini se poate face în mai multe feluri. Histograma şi Curves duc cam la aceleaşi rezultate, diferenţa fiind ca în cazul al doilea spline-urile permit o ajustare mult mai fină.
Parametrii
O histogramă are următorii parametrii:
·    canalul de imagine
În funcţie de tipul imaginii poate exista unul sau mai multe canale de culori. La imaginile comune exista RGB (luminanţa), R, G şi B.
·    input
Ajustează contrastul imaginii prin remaparea tonurilor de gri pe alb sau negru; de exemplu, dacă se setează valoarea minimă pe 50, pixelii cu valori ale culorilor mai mici de 50 sunt mapaţi pe 0, iar cei cu valori mai mari de 50 sunt mapaţi corespunzător. Dacă este aleasă valoarea maximă de 150, toţi pixelii cu valori mai mari sunt mapaţi pe 255
·    output
Acest slider este folosit pentru scăderea contrastului unei imagini. De exemplu, dacă se setează o valoarea minimă de 50, unui pixel cu valoarea 0 i se dă valoarea 50, iar celor mai mari de 0 li se dau culorile corespunzătoare.
În funcţie de programul folosit, se mai pot alege tonurile asupra cărora se fac remapările: shadows, midtones, highlights.

Exemple de utilizare
Dintre cazurile care se pot corecta cu ajutorul histogramei se numără:
·    supra/sub expunerea
·    contrastul scăzut/mare
·    banding
·    clipping
Supra-expunerea
În cazul acesta spectrul întunecat al imaginii nu este folosit. Problema apare mai ales la începători care doresc să facă vizibile toate zonele imaginii.


Ajustarea imaginii se face modificând nivelul de output al histogramei prin aducerea lui în zone unde apar primii pixeli la input.
Sub-expunerea
Aici nu sunt folosite decât valorile intunecate ale paletei. Probabil cauza este lipsa unei iluminări suficiente sau folosirea greşită a filmului.


Contrastul slab
Histograma arată predominanţa unor tonuri şi concentrarea celorlalte în jurul lor. Tehnic, sub/supra expunerea sunt forme de contrast scăzut. Imaginile cu contrast scăzut sunt bune pentru fundal.


Contrastul mare
Histograma e divizată în două zone întunecate şi luminoase cu puţine tonuri între ele. Aceste imagini au un efect dramatic crescut. O astfel de imagine va capta atenţia privitorului, dar multe zone vor fi ascunse prin sub/supra expunere.


Banding
Acest efect apare în cazul procesării excesive a unei imagini şi apare în cazul sub-expunerii. Efectul se caracterizează prin lipsa gradienţilor fini la trecerea de la un ton la altul şi prezenţa unor "benzi" între culori (ca la imaginile pe bază de paletă.


Din cauza ajustării imaginii, valorile remapate ale pixelilor pot duce la dispariţia unor culori.
Nu toate imaginile care prezintă coloane lipsă într-o histogramă sunt o problemă. Multe imagini bune calitativ au o predominanţă a unor tonuri.
Clipping
Problema apare mai ales la imaginile scanate. O imagine scanată sau randată poate avea pixeli cu valori de alb extrem de mari, dar diferite, iar aceştia vor fi remapaţi pe valoarea maximă admisă de adâncimea de biţi folosită. De aceea există programe speciale de scanare pt scanerele de 48 de biţi care permit salvarea imaginilor în format HDRI (High Definition Range Image) unde nu există remapare.


Şi filmul fotografic are limite pentru cât de luminoasă sau întunecată poate fi o parte din imagine. Totuşi, spre deosebire de sistemele digitale, panta nu se termină aşa abrupt şi de accea banding-ul este în special o problemă în formatul digital.
Alte utilizări
Corecţie gamma
Valoare gamma exprimă legătura între ceea ce dispozitivul primeşte şi ceea ce afişează. Spre exemplu, o imprimantă are o valoare gamma care exprimă legătura între diferite nuanţe ale unei imagini şi cerneala care este folosită; un monitor are o gamma care arată relaţia între semnalul video şi luminozitatea afişată.
La tipărirea unei imagini se poate observa că în locuri unde pe ecran se observă un anumit gri, pe hârtie acel gri este mult mai spre alb sau negru. Corecţia de gamma ajustează o imagine pentru a compensa difereţele între dispozitive.
Modificarea valorii gamma a unei imagini pare să schimbe luminozitatea, dar de fapt aceasta lasă nemodificate valorile spre apropiate de negru sau alb (aşa cum ajustarea de gain afectează doar nuanţele luminoase). Gamma controlează viteza de tranziţie între alb şi negru.
Notă pentru utilizatorii de Photoshop
Pentru afişarea histogramei, folosiţi Image/Histogram.
Dacă doriţi să ajustaţi imaginea cu ajutorul histogramei folosiţi funcţia de Levels Image/Adjust/Levels.
Pentru Corecţia gamma folosiţi Curves Image/Adjust/Curves.
Notă pentru utilizatorii de 3ds max 4
Dacă doriţi afişarea histogramei unei imagini fară sa părăsiţi mediul 3ds max sau să salvaţi imaginea întâi, puteţi folosi acest script pe care l-am scris în acest scop: histo09.ms
Index
RGB - mod de culoare bazat pe culorile roşu, verde şi albastru
HSV - mod de culoare bazat pe tentă, saturaţie şi luminozitate
LaB - mod de culoare independent de dispozitiv
HDRI - imagini în care culorile pot avea orice valoare
Levels - ajustarea imaginii cu ajutorul histogramei
Curves - ajustarea imaginii cu ajutorul unei curbe care reprezintă relaţia între input şi output
Gamma - viteza de tranziţie între alb şi negru    

Lumina este esenta oricarei fotografii      
      
Tehnici de utilizare a luminii in natura. 
Pentru ca o imagine sa existe, sunt trei elemente pe care un fotograf trebuie sa le inteleaga: lumina, compozitia si subiectul. Subiectul unei imagini este direct legat de scopul imaginii. Plasarea subiectului in cadru este critica pentru realizarea unei compozitii reusite. Dar lumina este cea care va face sau va desface o fotografie.
Fara lumina, o imagine nu ar putea fi inregistrata pe film. Iar "Fotografie" inseamna in cele din urma "a scrie cu lumina"... va puteti imagina ceva mai sublim?...
Ceea ce am invatat de-a lungul anilor este ca la fiecare imagine se potriveste o anumita lumina. Daca lumina nu este buna, fotografia nu va fi reusita. Un subiect excelent, cu o compozitie buna, vazut intr-o lumina plata, cenusie si plictisitoare, va duce negresit la o imagine plata, cenusie si plictisitoare. Pe de alta parte, un subiect de zi cu zi, cu o compozitie decenta, intr-o lumina radianta si dramatica va duce la o imagine care se va regasi in fisierul meu de reusite.
Lumina din fata (in ochi)
Este lumina pentru incepatori, cand soarele lumineaza fata subiectului peste umarul fotografului, oferind uniformitate. Va amintiti de zilele in care un unchi aseza intreaga familie frumos in plin soare cu lumina in ochi? Si toti se strambau, deh, este greu sa stai cu ochii deschisi, sa zambesti si sa dai bine in poza, cu lumina soarelui in ochi...
Umbrele sunt minime, din cauza luminii plate. In lumina aceasta este destul de usor de lucrat, dar rezultatele nu vor fi prea bune. Nu exista adancime, texturile sunt ca si inexistente, detaliile sunt sterse.
In fotografia de natura, lumina din fata isi are avantajele si dezavantajele ei, dar pentru pentru un fotograf de peisaj, este de cele mai multe ori un dezastru. Scena nu are nici o dimensiune, nu are dinamism, este stearsa, ceea ce reprezinta defecte importante pentru dramatismul unei imagini.
Pe de alta parte, multi fotografi de animale salbatice prefera lumina din fata. Desi nu va produce cel mai impresionant efect, poate, in schimb, prezenta animalul la intreaga lui maretie, cu toate detaliile. In toata perfectiunea si splendoarea lui.
Lumina din fata poate fi un aliat in cateva alte circumstante: fiecare fateta a subiectului este iluminata, in acest fel oferindu-se o cantitate maxima de informatie. Spre exemplu, fotografii de arhitectura pot reda toate detaliile unei cladiri.
Lumina din fata este o buna sursa de exercitiu pentru fotografii incepatori. Sa obtii expuneri corecte este destul de usor, caci exista putine umbre sau zone luminate puternic, care sa poata pacali sistemul de masurare al camerei. Aceasta lumina este in general utilizabila, dar nu este o idee buna sa te bazezi numai pe ea.
Lumina din Spate (contre-jour, "in lentila"
Aici intram deja in alte chestiuni... Cu lumina din spate se pot obtine rezultate cat se poate de dramatice. Forma se poate reda ca umbra sau inconjurata de o corola luminoasa. Acest tip de lumina poate da rezultate exceptionale. Perfect, si atunci de ce sa nu utilizezi lumina din spate tot timpul? In principal, pentru ca este greu de stapanit. Trebuie sa te descurci inconjurat de probleme de tip flare, expunere dificila, contrast crescut...
Cea mai buna metoda de a trata lumina din spate este de a folosi un spotmetru. Daca aparatul de fotografiat pe care il folosesti nu are asa ceva, trebuie sa te apropii si sa faci o citire a luminii in zona cea mai critica, pe care sa o folosesti mai apoi ca valoare a expunerii, cu sau fara corectie, dupa cum doresti sa exprimi subiectul...
Ce banal! Ce simplu este! Unde sunt problemele majore de care spuneai? - veti intreba. Mda, dar acum ca ai expunerea corecta pentru subiect, fundalul este probabil complet sters... Subiectul tau arata perfect, dar din tot restul imaginii nu se vede nimic, totul este alb si indescifrabil... Daca lucrezi pe negativ color, se poate realiza o printare cu mascare si alte trucuri fotografice, iar ceva din detaliile din fundal pot fi recuperate. Daca folosesti dia, problema este mult mai distrugatoare, din cauza plajei de expunere mult mai redusa. Filmele dia accepta o plaja de contrast mult mai mica. Greselile de expunere costa si, de obicei, nu pot fi recuperate.
Eh, dar nu trebuie sa disperi. Exista solutii... Cel mai simplu este sa te apropii de subiect, sa elimini cat mai mult din fundal din imagine. Daca poti muta subiectul, pune-l intr-o zona in care fundalul distrage cat mai putin atentia. De exemplu, fundalurile mai inchise la culoare sau cele care pot fi scoase din focus merg destul de bine.
Pentru un rezultat mai “PRO” (-fesional), se poate folosi un reflector. In afara de efectul asupra subiectului, trebuie luat in calcul si efectul asupra imaginii tale: oricine te vede cu reflectoarele, va zice : “e clar ca asta este profesionist, jos caciula...”. Reflectoarele (suprafete reflectorizante colorate in general in alb - pentru o lumina mai blanda, argintiu - pentru o lumina mai dura, sau auriu - pentru o lumina mai calda) nu fac decat sa redirectioneze lumina soarelui (sau lumina principala) spre subiect. In acest fel simplu, cu mai multa lumina pe subiect, va fi mai usor de echilibrat imaginea, pastrandu-se in acelasi timp dinamismul luminii din spate.
Flash-ul Fill-in poate de asemenea da o nuanta profesionala imaginii. In zilele noastre, cand pana si aparatele “point-and-shoot” beneficiaza de posibilitatea de fill-in, aceasta modalitate este usor de folosit si da rezultate foarte bune. Dar si aici exista ceva probleme. Lumina directa de la flash este destul de dura. Dar se poate utiliza un reflector de dimensiuni mai mici pentru flash... Indiferent de modificare, cu TTL vei avea lumina corecta necesara unei expuneri bune.
O alta problema: flare. Adica cerculetele sau hexagoanele luminoase care apar pe imagine atunci cand fotografiezi cu sursa de lumina in fata (geometria flare-ului este data de forma diafragmei). Plus pierderea contrastului in imagine. Uneori este interesant, dar nu prea des. Asa ca este o idee buna sa blochezi lumina directa in lentila, fie cu un parasolar, fie cu mana, fie cu altceva.
Se poate fotografia mai orisice cu lumina din spate. Dar de un dramatism special sunt siluetele. Este simplu, masoara lumina de pe fundal si expune pentru valoarea obtinuta.
Lumina laterala

Accentueaza tridimensionalitatea subiectului: forma, textura, umbre, toate devin mai evidente. Apar culmi si vai de lumina si umbra. Adancimea subiectului creste prin alternarea acestor mici zone de contrast.
Daca folosesti soarele ca sursa principala de lumina laterala, trebuie sa fotografiezi fie la apus, fie la rasarit. In studio, in schimb, este la latitudinea ta cum pozitionezi luminile si subiectul.
Lumina laterala poate fi folosita pentru a separa un subiect de fundal. Acest truc poate face dintr-o imagine de duzina o fotografie castigatoare.
Lumina blanda (soft)
Este nondirectionala si produce un efect de invaluire a subiectului. Nu exista lumini si umbre prea puternice, asa ca nu se pierd detalii. In exteror, aceasta lumina caracterizeaza zilele luminoase dar cu cer acoperit, sau zonele cu umbra uniforma. In interior, acelasi efect poate fi obtinut cu ajutorul unei cutii de lumina, a unei umbrele, sau prin reflectarea luminii pe un tavan sau perete/panou alb.
Florile si oamenii sunt doua subiecte care sunt favorizate de lumina blanda. Umbrele urate de sub nas si ochi sunt ca si inexistente. Pentru flori, toate detaliile pot fi redate cu rezultate excelente in lumina blanda din zilele noroase. In lumina soarelui, contrastul este de obicei prea mare ca sa poata fi redat corect de pelicula, iar un flash ar da destul de multa lumina brutala.
In studio, pentru portrete, fotografii copiaza conditiile cu lumina blanda, care te ajuta mult la expunere si nu accentueaza ridurile si liniile.
Concluzie
In functie de subiect, trebuie invatat cum sa utilizezi lumina pentru a obtine rezultatele pe care le doresti.
Si mai ales, trebuie sa poti recunoaste acele situatii cu totul speciale, care ofera ceva extraordinar. Pentru mine, acestea vor fi intotdeauna asociate cu lumina portocalie reflectata de peretii lui Navajo Canyon. Aproape ca puteai atinge lumina...
    

Minighid de tipar      
      
Despre culori

Culoarea este senzatia vizuala care implica o sursa de lumina, obiecte colorate si ochii/creierul observatorului uman. Aceste elemente interactioneaza unul cu celalalt si produc senzatia de culoare. Ochiul omului este sensibil la lumina rosie, verde si albastra iar nuanta perceputa ca fiind culoarea unui obiect depinde de cata lumina rosie, verde, albastra este reflectata de obiect si ajunge la ochiul observatorului. Obiectele iluminate de o lumina slaba pot fi vazute dar ochii sunt incapabili sa le perceapa culoarea.

Orice obiect tiparit apare colorat deoarece este acoperit de pigmenti sau vopsele iar acestea absorb/transmit sau reflecta parti din spectrul luminii ce ajunge la ele. Efectul vizual poate fi diferit depinzand de obiect, sursa de lumina, conditiile de vizualizare si observator. Acest lucru explica de ce conditiile de vizualizare cu o lumina avand o culoare constanta si intensitate uniforma sunt importante pentru evaluarea culorii in diferite locatii, pentru evaluarea tipariturilor la intervale diferite de timp sau compararea lor cu proof-ul.

Atributele culorii

Culoarea are urmatoarele atribute importante: nuanta, saturatie si stralucire. Toate trei trebuie sa fie controlate pentru a reproduce culorea, tinand cont de definirea lor. Astfel:

Nuanta (HUE) descrie "culoarea" culorii, daca este rosie, verde, albastra, cyan, magenta, galbena, etc. Nuanta rezulta din lungimea de unda dominanta a luminii.

Saturatia (SATURATION) descrie intensitatea culorii si departarea fata de gri, putand sa varieze de la tare la slab. Un exemplu pentru schimbarea saturatiei este adaugarea de pigment in vopsea. Cu cat se adauga mai mult pigment cu atat creste saturatia, neschimbandu-se nuanta.

Stralucirea (BRIGHTNESS) descrie iluminarea culorii putand fi mai inchisa sau mai deschisa. De exemplu, un rosu foarte saturat poate fi inchis (un vin rosu) sau stralucitor (o floare ex. muscata).

Teoria aditiva a culorii

Aceasta teorie descrie cum impreunarea culorilor unei lumini produce alte culori. Daca aproximam spectrul vizibil in trei grupuri acestea au ca si culori predominante (se mai numesc si primare) rosu (RED), verde (GREEN) si albastru (BLUE). Pentru a demonstra aceasta teorie proiectam trei lumini avand culorile de mai sus, pe o suprafata alba. In locul in care se suprapun toate cele trei culori, observatorul are senzatia ca vede o lumina alba. In locurile de suprapunere a cate doua fascicule luminoase se vor regasi culorile cyan (CYAN), magenta (MAGENTA), galben (YELLOW).

Din combinarea luminii albastre cu rosu rezulta magenta, din rosu + verde rezulta galben, din verde + albastru rezulta cyan iar din rosu + verde + albastru rezulta alb. Cantitati diferite din cele trei culori primare produc gama de culori (COLOR GAMUT) al acelui echipament ce foloseste acest sistem (ex. monitor, echipamente de printare laser RGB)
Teoria substractiva a culorii

Acest procedeu se foloseste in tiparirea culorilor pe suprafete albe, acestea reflectand toate culorile spre observator. In procesul de tiparire cu 4 culori (asa numita policromie) culorile sunt compuse cu ajutorul celor trei pigmenti transparenti (cyan, magenta si galben) numiti si culori de proces si identificati cu initialele cuvintelor in engleza Cyan, Magenta, Yellow. Fiecare cerneala absoarbe o treime din spectrul vizibil si transmite celelalte doua.

Cerneala Cyan absoarbe culoarea rosie, Magenta absoarbe culoarea verde, Yellow absoarbe lumina albastra. Cand lumina rosie este absorbita, lumina verde si albastra este reflectata iar observatorul vede Cyan.


Cand lumina albastra este absorbita, lumina rosie si verde este reflectata iar observatorul vede Yellow. Cernelurile absorb o parte din lumina iar hartia reflecta partea neabsorbita catre observator.

De retinut: Cu cernelurile de proces, hartia reflecta lumina si nu cernelurile, aceasta insemnand ca suprafata hartiei joaca un rol foarte insemnat in perceperea culorii.

Daca oricare doua culori de proces sunt tiparite impreuna, ele absorb doua treimi din spectrul vizibil si creaza culorile rosu, verde sau albastru. Daca toate cele trei culori de proces sunt tiparite impreuna si suprapuse se va absorbi toata lumina rezultand negru. In practica, din cauza impuritatii culorilor, culoarea rezultata este, de fapt,un maro inchis. Din aceasta cauza pentru a avea nuante inchise in zonele de umbra este necesara si o a patra culoare si anume negru. Datorita vechiului termen din tipar pentru negru (in engleza "key" se foloseste initiala K pentru a nu se crea confuzii cu litera B de la BLUE (albastru).

Procesul de tiparire in patru culori (policromia)

Folosind acest proces de tiparire, este posibil sa reproducem culorile originale variind grosimea stratului de cerneala. Acest lucru se realizeaza prin crearea unor puncte (raster) de dimensiuni, forme diferite specifice echipamentului de tipar folosit. Aceste puncte de raster sunt generate de programe speciale (RIP - Raster Image Processor) avand setari specifice pentru realizarea atributelor scrise mai sus, utilizand un limbaj specific de descriere a acestora, cel mai utilizat limbaj pentru aceasta descriere fiind PostScript.
Pana acum discutia a fost limitata la teoria culorii, o discutie necesara pentru a intelege problemele ce apar in reproducerea unui original. Originalul poate fi o pictura, un desen, o imagine capturata pe un film fotografic (negativ sau pozitiv) sau camera digitala sau chiar poate fi generata cu ajutorul unor programe grafice direct sub forma de fisiere grafice. De pe filmul fotografic imaginea poate fi folosita direct de pe film (metoda de scanare prin transparenta) cu ajutorul unui scanner de film (preferabil) sau un flatbed cu adaptor de transparenta sau de pe fotografia aferenta cadrului dorit (metoda de scanare reflectiva) caz in care vom folosi un scanner flatbed fara adaptor de transparenta. Intotdeauna este preferabila varianta scannerului de film atunci cand imaginea grafica se gaseste pe film. Designerul sau fotograful trebuie sa vada imaginea-original si sa decida cum va fi reprodusa aceasta comunicand acest lucru celor care vor face separatia de culoare. De obicei instructiunea este sa fie conform cu cromalinul. De multe ori mai sunt instructiuni aditionale pentru modificari minore pentru imagine de tipul "deschide zonele umbrite", "Intuneca cerul", "creste saturatia culorii X", "scoate culoarea rosie din piele", etc. Oricum orice dorinta de modificare a aparentei reproducerii trebuie comunicata intre cel care doreste modificarea si cel care o va face.

Separatia de culoare pentru cele 4 culori de proces CYAN, MAGENTA, YELLOW, BLACK
si reproducerea CMYK aferenta acestei separatii. Foto Marcel Eremia
Un prim set de separatii se face la scanarea originalului. Negativul, diapozitivul sau printul pe hartie este analizat printr-un filtru rosu, verde si albastru. Al doilea pas este conversia RGB in CMYK (fac exceptie echipamentele de printare RGB, pentru care conversia nu mai este necesara). Pentru o cat mai buna reproducere a originalului, aceasta conversie se face tinand cont de setarile recomandate de catre cei care fac separatia de culoare. Astfel, daca conversia se face in Photoshop (lucru recomandat de altfel) in meniul EDIT->COLOR SETTINGS se editeaza spatiul de culoare CMYK "custom CMYK"

In fereastra de "custom CMYK" se introduc informatiile pentru tipul cernelii, valoarea dot gain, limita cernelii negre, limita totala de cerneala, etc. valori care difera de la o masina de tiparit la alta.

Verificarea separatiei facute de RIP se face cu asa numitul "color proof" care este realizat prin tiparirea pe o imprimanta calibrata, conform filmelor rezultate la separare, tinand cont de punctele de raster existente pe fiecare film in parte.

Punctele de raster sunt dispuse intr-o retea de puncte egal distantate intre ele de diametre diferite in functie de nuanta de culoare ce trebuie sa o reproduca.

Punctele de raster sunt necesare deoarece cele mai multe masini de tiparit nu pot tipari cantitati variabile de cerneala. Fiecare nuanta poate fi astfel reglata intre 0 si 100% din cantitatea maxima de culoare de proces. De importanta mare il are si asa numitul "screen ruling" adica numarul de randuri si coloane din reteaua de puncte raster pentru minimizarea "dot gain"-ului (marirea diametrului punctului de raster in urma tiparului propriu-zis, datorita presiunii cilindrilor de imprimare si patrunderii cernelii in suportul pe care se imprima). Cu cat echipamentul de printare poate tipari detalii mai fine (rezolutie mai mare) cu atat mai mare este "screen ruling".

Punctele de raster al fiecarei culori de proces sunt dispuse pe niste linii asezate la unghiuri diferite intre ele pentru ca, in urma tiparului sa nu apara acel fenomen numit "moire", o interferenta neplacuta intre liniile retelelor de puncte de raster.Acest fenomen este minimizat prin dispunerea acestor retele specifice fiecarei culori mai puternice la 30 grade diferenta una de alta iar galbenul la 15 grade.

Un caz particular il reprezinta printarea pe imprimante cu jet de cerneala la care punctele de raster sunt dispuse "stochastic" (imprastiate aparent aleator dupa un algoritm care creaza diferite nuante de culori prin variatia numarului de puncte de tipar de aceiasi dimensiune), fapt care nu genereaza moire.

Tipuri de fisiere si programe folosite
Datorita faptului ca inainte de tipar fisierul trece obligatoriu printr-un RIP, dupa cum am mai spus acesta trebuie sa contina instructiuni compatibile postscript ceace inseamna ca fisierul trebuie sa fie unul din tipurile eps, ps, pdf. Unele RIP-uri poseda module si pentru alte tipuri de fisiere dar numai de tip bitmap. Din cauza limitarii tipurilor de fisiere este clar ca trebuie folosite acele programe care le pot genera fara a avea probleme la conversia dintr-un format propriu in formatele enumerate mai sus. Programele pe care le recomand pentru acest scop sunt: Adobe Illustrator, Macromedia Freehand pentru grafica vectoriala (grafica descrisa prin ecuatii matematice) sau in combinatii cu imagini bitmap respectiv Adobe Photoshop pentru grafica bitmap (grafica realizata prin alaturarea unui numar fix de puncte pe unitatea de masura). In primul caz de grafica nu avem probleme cu rezolutia imaginii, mai exact indiferent de cate ori marim imaginea aceasta se redeseneaza dupa acele ecuatii, avand de fiecare data o trecere uniforma intre doua puncte. In cazul imaginii bitmap trebuie sa tinem cont de rezolutia finala de tiparire pentru ca sa pregatim imaginea la o rezolutie potrivita (in general un compromis) intre dimensiunea fizica a imaginii (masurata in multiplii unitatii bit -B, KB, MB, GB) si rezolutia necesara pentru a nu pierde din detalii si a nu aparea fenomenul de pixelare a imaginii (ex. linii frante in locul unora drepte).

Programul CorelDraw desi este foarte raspandit, usor de folosit si permite folosirea unor efecte care mai de care mai spectaculoase a fost foarte urat de-a lungul timpului de firmele DTP/pre-press din cauza problemelor mari de incompatibilitate intre formatul propriu si exportarea acestuia in formatul eps. Versiunile cele mai noi (ver.10-11) par sa mai rezolve ceva din aceste probleme chiar daca nu asigura o compatibilitate cu aceste formate macar se reuseste printr-o convertire la bitmap sa rezolve macar "conservarea" efectului facut in acest program.

O alta grupa de programe este cel care include programele de paginatie din care se remarca de departe QuarkExpress. Acesta permite salvarea paginii de lucru in format eps si nu pune mari probleme decat la gestionarea fonturilor (de parca problema fonturilor ar fi nesemnificativa). Indiferent in care program se lucreaza compunerea diferitelor imagini vectoriale cu cele bitmap se prefera includerea acestora din urma sub forma unui link, acest lucru ducand la usurinta lucrului cu fisierul stiind ca imaginile bitmap (in general de foarte mari dimensiuni) sunt mari consumatoare de resurse ale calculatorului. In plus, daca mai exista nevoia unor modificari ale acestor imagini, este mult mai simpla deschiderea acestora separat, intr-un program de grafica bitmap, operarea modificarilor, salvarea lor si automat programul care "gazduieste" link-ul le actualizeaza. Imaginea vazuta prin acel link este una de mica rezolutie avand doar rolul de preview al imaginii originale. Este deci obligatoriu ca atunci cand trimitem aceste fisiere sa includem si fisierele link-uite + fonturile folosite in fisiere (desi este de preferat transformarea acestora in curbe pentru a nu mai avea probleme cu ele). De asemenea este de preferat ca imaginile bitmap incluse in fisier sa fie deja pregatite CMYK la fel ca si celelalte obiecte din fiser. Degeaba vor fi colorate intr-un cod pantone, in final (cu exceptia cazului in care se tiparesc culori speciale) ele vor fi convertite tot in CMYK.
Alta recomandare este ca sa verificam bine dimensiunile fisierului, sa se lucreze la scara, sa nu existe obiecte transparente in afara paginii noastre (se verifica prin comanda "select all" si se verifica dimensiunea), toate putand sa genereze timpi pierduti, rebuturi, nervi si la urma urmei bani.

In final mai fac o recomandare de etica profesionala, incercand sa nu ne credem superiori fata de cei cu care suntem/vom fi in contact fie ei colegi de breasla sau clienti, chiar daca informatiile de specialitate avute, mai multe sau mai putine, ne indeamna sa ne purtam ca atare si sa nu uitam ca intotdeauna mai este ceva de invatat si mai ales ca de fapt nimeni nu s-a nascut invatat!    

Utilizarea filtrului Unsharp Mask din Photoshop      
    
 
    Unul din cele mai importante filtre de corectie a imaginii digitale este Unsharp Mask (USM). El corecteaza neclaritatile datorate fotografierii, scanarii sau redimensionarii imaginii. Filtrul USM are trei parametrii care afecteaza doar conturul elementelor din imagine excluzand zonele uniforme si cu contrast scazut.      
Radius - controleaza latimea conturului. Valori uzuale intre 0,4 - 2 (Photoshop). Dimensiuni mai mari creaza un halo alb in jurul conturului. Acesta este cel mai important parametru pentru ca o valoare prea mare poate deteriora imaginea. Detaliile fine au nevoie de valori mici in timp ce elementele mai sterse cer valori mai mari. Din aceasta cauza recomand uneori utilizarea filtrului pe zone de selectie.
Threshold - precizeaza cat de mica trebuie sa fie gama tonala a conturului. Acest parametru previne aparitia unor pete asemanatoare zgomotului in zonele uniforme ale imaginii. Valori uzuale intre 3 - 20 (photoshop). Pentru imagini cu detalii folositi valori mai mari (10-18) iar pentru cele cu contururi moi valori mici (1-8). In general efectul parametrului Threshold este mai vizibil la valori mici.
Amount - controleaza intensitatea filtrului fara a modifica efectul celorlalti parametri radius si treshold. Valori uzuale 100 - 180 (Photoshop)
Mod de utilizare:
1.    Puneti parametrul Amount in jurul valorii 175 (photoshop) si Threshold 0(zero)
2.    Cresteti valoarea Radius de la 0 (zero) pana apare un halo in jurul muchiilor dupa care reduceti pana la disparitia acestuia
3.    Cresteti valoarea Threshold pana dispare zgomotul aparut in zonele tonale uniforme
4.    Reveniti asupra parametrului Amount si reglati intensitatea dorita
Important:- Aplicati filtrul USM vizualizand imaginea la 100% (actual pixels) pentru a vedea corect modul de aplicare.    

Zapada      
      
Am citit multe articole despre fotografierea iernii. Ideile de baza care-ti sunt sugerate de astfel de articole sunt: sa-ti tii bateriile de rezerva la cald, sa ai grija sa nu sufli pe obiectiv sau in vizor, sa ai manusi de genul X, sa ai grija ca zapada insala exponometrul, timpul de expunere sa nu fie mai scurt decat 1/500 ca mecanica merge greu la frig etc, etc. Mai putin despre continutul imaginilor...

Eu lucrez cel mai mult in color. Imi plac mai ales acele fotografii color care tind spre monocromie. (Apropo, v-ati gandit vreodata ca in color se pot reda mai multe nuante de gri decat in alb-negru?) Peisajele cu zapada imi plac poate din cauza ca sunt aproape monocrome.

In natura putem intalni mai multe combinatii monocrome cu zapada, de exemplu verde inchis, murdar (brazi) cu alb, maro inchis (copaci, pamant) cu alb, galben murdar (plante uscate, fan) cu alb etc. Albul desigur este zapada.

Monocromia insa nu este de ajuns ca o imagine sa fie frumoasa. Un ritm sau un subiect bine plasat care rupe ritmul poate ajuta mult.

Daca acest subiect are o culoare remarcanta, poate sa se foloseasca de "monotonia" ritmului monocrom pentru a se evidentia.

Trebuie sa precizez ca aceasta ambianta monocroma se poate surprinde cel mai bine cu zapada proaspat cazuta, care inca nu s-a topit sau n-a cazut de pe crengi, acoperisuri. Lumina difuza accentueaza senzatia de pastel, incercati sa fotografiati cu cerul innorat. O idee: daca nu aveti un subiect color in imagine, puteti foarte usor sa colorati voi un subiect la prelucrarea fotografiei. Colorarea se poate face cu calculatorul pe imaginea digitala, ori cu carioca sau vopseaua de retus pe hartie.


Prima imagine este cea originala, acoperisul a fost colorat ulterior. Desigur, aceasta metoda poate provoca protestele acelora, care pretind ca fotografia trebuie sa redea adevarul si se mandresc ca la ei creatia se termina cu apasarea declansatorului. Eu va propun sa incercati colorarea in fotografiile cu zapada, dar nu exagerati! Folositi doar o singura culoare! Si nu uitati ca imaginea buna are doar o singura tema! Daca v-ati plictisit sa fotografiati in lumina difuza, trebuie sa aveti norocul sa prindeti o zi cu soare. Fiind iarna (presupun), soarele n-o sa se ridice prea sus, orele bune pentru fotografiere inmultindu-se. Lumina venind mai tot timpul lateral, umbrele vor fi lungi, si cateodata foarte frumoase. Folositi-le!

Cand soarele straluceste, contrastul dintre zonele de zapada luminata si punctele inchise vor fi mari. Din cauza luminii puternice (soarele se reflecta pe zapada) nu se obisnusnuiestea se folosi filme mai sensibile care ar avea o toleranta mai mare. De aceea cele mai multe imagini de acest tip pe care le puteti vedea se compun doar din alb si negru (daca nu apar si decolorari).

Daca doriti sa diminuati contrastul in asemenea cazuri, puteti folosi un filtru Polar. Atentie: filtrul PL ne poate distruge frumoasele sclipiri ale zapezii aflate in contralumina. Caderea zapezii este un fenomen frumos, dar care poate fi redat mai greu in fotografie. Daca vreti ca intr-adevar sa se vada pe imagine ca ninge, aveti nevoie de 2 lucruri: o ninsoare abundenta, cu fulgi mari si un fundal mai inchis pe care sa se vada fulgii.

In imagine se poate observa ca fulgii se vad cu predominanta pe zidul negru al casei. Daca vreti sa fotografiati ninsoare dar ea refuza sa apara puteti folosi o tehnica care produce senzatia ninsorii.

In imaginea anterioara creata de Tamas Andras senzatia de ninsoare a fost opera granulatiei mari a filmului. Pentru asta se pot folosi filme cu sensibilitate si granulatie mare. Fotografia prezentata a fost facuta pe film Kodak TMAX 3200. Desigur, nu trebuie sa uitati ca o fotografie nu va fi buna doar pentru ca ninge pe ea.

Topirea zapezii este iarasi un fenomen frumos, dar care se lasa mult mai greu de fotografiat decat caderea ei. Cel mai spectaculos fenomen (dupa parerea mea) care se produce la topirea zapezilor este ca se formeaza dungi unde se scurge apa si se aduna mizeria.

Cand am vazut dungile de acest tip pe o imagine de al lui Mihai Moiceanu acum 3 ani, credeam ca-i un truc :-)

O regula de baza a compozitiei spune ca: liniile conduc ochiul. Daca ajungeti primavara in zone cu zapada mare, uitati-va dupa dungi! Este interesant sa vedem relatia omului cu zapada. Neaua este necaz pentru unii, prilej de bucurie pentru altii. Este interesant sa vedem cum lupta oamenii si animalele cu zapada mare, dar si aerul destins al unei partide de saniuta sau a unei batai cu bulgari de zapada poate constitui o tema buna pentru fotografie.

Ca sa nu va plictisiti de zapada autohtona, va fac o surpriza. Nu trebuie sa uitam ca nu numai la noi este iarna si zapada ci si pe meleaguri mai exotice. Sunt unii care asociaza cu zapada nu brazii, ci palmierii. Va doresc o iarna cu zapada abundenta!


_______________________________________
Reparatii tv !
tel.0729346286

pus acum 16 ani
   
Pagini: 1  

Mergi la